FOTO: Mircia Gutău a împărţit cadouri la prichindeii Râmnicului
Peste 9.100 de pachete au ajuns sau sunt pe cale să ajungă la cei mai mici locuitori ai Râmnicului prin intermediul creşelor, grădiniţelor sau claselor din ciclul primar şcolar în care aceştia învaţă.
La ele se mai adaugă alte peste 150 de cadouri pentru copiii asistaţi prin intermediul centrelor de plasament de pe teritoriul municipiului. Fiecare pachet conţine dulciuri, fructe şi băuturi răcoritoare, iar printre ajutoarele lui Moş Crăciun s-au numărat primarul Mircia Gutău şi viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu.
Acţiunea a demarat pe 11 decembrie, iar ultima ”livrare” a Moşului este programată pe 21 decembrie, în ultima zi de şcoală a acestui an. Oferirea de cadouri de Crăciun pentru copiii din instituţiile preşcolare, din învaţamântul primar şi din centrele de plasament din municipiu este o tradiţie a Primăriei Râmnicului care datează de mai mulţi ani.