“Portofele virtuale”- Premieră la Teatrul Anton Pann duminică 9 decembrie, ora 19:00, Sala Studio
La Teatrul Anton Pann a avut loc miercuri, 5 decembrie 2018, începând cu ora 10.30, conferința de presă în cadrul căreia Octavian Costin – managerul teatrului, Daniela Ștefănescu – purtătorul de cuvânt, regizorul-David Schwartz și actorii importanți au oferit detalii importante, dar și din culise, despre spectacolul “Portofele virtuale”.
Teatrul Anton Pann are bucuria de a vă prezenta duminică, 9 decembrie, de la ora 19.00, premiera spectacolului “Portofele virtuale”, în regia lui David Schwartz, spectacol realizat în cadrul proiectului finanțat de către Ministerul Culturii și Identității Naționale, intitulat „1918-2018, Centenarul văzut de generația Y”.
Trebuie să vă amintim că în anul CENTENARULUI, Teatrul Anton Pann a câștigat două mari proiecte, primul ”Ne știm de 100 de ani” finalizat cu ultimile reprezentații ce au avut loc pe scena Teatrului Bulandra din București, în zilele de 4 și 5 decembrie, și cel de al doilea “Portofele virtuale”, eveniment care va avea premiera în această duminică de 9 decembrie, de la ora 19.00, Sala Studio.
Spectacolul scris și regizat de David Schwartz are la bază trei povești dintr-un cartier liniștit, dintr-un oraș liniștit, unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Doi adolescenți trăiesc intens apariția primelor internet-cafe-uri și, odată cu ele, a primelor mașini de lux în cartierul muncitoresc în care au copilărit. O tânără artistă visează la vacanțe în țări exotice, dar ajunge în arest, în urma unei povești complicate cu cămăși tradiționale românești care nu există. Un tânăr singuratic, a cărui mamă lucrează în străinătate, se răzbună în mediul virtual pe cei care îi insultă pe muncitorii români.
În prag de Centenar, aici se aduc în discuție dinamicile din societate, aspirațiile și posibilitățile concrete de afirmare ale generației tinere, prinsă între lipsa mijloacelor pentru un trai decent în plan local și relația complicată cu emigrația și Europa de Vest.
Spectacolul „Portofele virtuale” ficționalizează materialul documentar realizat în cadrul unui amplu proces de cercetare (prin interviuri, discuții informale și ateliere) cu adolescenți și tineri din Râmnicu Vâlcea și din alte orașe din România.
Cum a modificat apariția internetului și posibilitățile de câștig ușor pe care le deschide acesta relațiilor sociale din orașele proaspăt dezindustrializate? Care sunt valorile, năzuințele și problemele tinerilor din aceste orașe? În ce măsură este Occidentul perceput ca un loc de salvare, ca o corvoadă inevitabilă sau ca o „vacă de muls”, sunt doar câteva idei pe care le veți descoperi în spectacolul programat a avea premieră în această duminică de 9 decembrie, de la ora 19.00, Sala Studio a Teatrului Anton Pann.
Spectacolul care are o durată de aproximativ 1 oră 45 de minute, îi reunește pe scenă pe următorii actori: Alexandru Beteringhe, Andrei Brădean, Vladimir Purdel și Ana Șușca. Spectacolul este construit în decorul și costumele create de Denisse Moise, cea care semnează scenografia, muzica Maria Sgârcitu; video Dan Adrian Ionescu și Mizdan. Coordonare și documentare Denisse Moise, iar dramaturgia și regia, David Schwartz.
Regizorul și dramaturgul David Schwartz are o experiență vastă în teatru documentar și teatru bazat pe istorie personală, realizând spectacole pe subiecte foarte diverse, precum “Capete înfierbântate” sau “Corp străin”.
„Portofele virtuale” va fi prezentat și în circuit închis, câte două reprezentații pe zi, elevilor din liceele vâlcene, în zilele de 10, 11 și 13 decembrie, toate reprezentațiile fiind cu intrare liberă.
Pe această cale se aduc mulțumiri celor care au colaborat pentru realizare acestui spectacol: Administația Națională a Penitenciarelor, Cristina Budică, Răzvan Cernăianu