FOTO Liberalii vâlceni au decis: Bogdan Argeșanu Popescu – noul preşedinte al PNL Rm. Vâlcea

Urmare a Hotărârii Biroului Politic Județean (BPJ) al Partidului Național Liberal – Filiala Vâlcea, în data de 24 noiembrie 2018 au avut loc alegeri pentru funcția de Președinte al Organizației Municipale a PNL Râmnicu Vâlcea și pentru validarea titularizării unor membrii ai Biroului Politic Municipal (BPM) pe posturile vacantate. În consecință, BPJ și BPM au convocat Consiliul de Coordonare Local.


La funcția de Președinte s-au înscris în competiția internă doi candidați, Bogdan Argeșanu Popescu și Daniel Câmpeanu, acesta din urmă retrăgându-și candidatura cu o zi înaintea alegerilor.
Astfel, la acest scrutin electoral intern ce a avut loc în sala mare a Teatrului Antonn Pann și la care au participat peste 200 membri ai Organizației PNL Râmnicu Vâlcea, din cei 204 membri cu drept de vot conform Statutului, au fost prezenți 132.
După numărarea voturilor valabil exprimate, Bogdan Argeșanu Popescu a obținut funcția de Președinte pentru un mandat de 4 ani cu 102 voturi pentru și 10 împotrivă, cei 8 candidați pentru posturile vacante ale BPM al PNL Râmnicu Vâlcea obținând în medie 113 voturi din 122 valabil exprimate.
La eveniment au participat ca invitați Hildegar Brandl, candidat pentru europarlamentare, deputatul Gigel Știrbu și vicepreședintele PNL, Dan Ștefan Motreanu.
„ Faptul că nimeni nu m-a contracandidat, nu mă duce cu gândul neapărat către ideea că opozanții mei sunt lipsiți de curaj și asumare, ori că eu sunt foarte bine poziționat în obțiunile Organizației PNL Râmnicu Vâlcea. Nu văd absența unor contracandidați ca pe un lucru sănătos pentru PNL. O competiție între liberali înseamnă dezbatere și responsabilizire venită din conștientizarea greutății și importanței votului obținut atunci când ești declarat învingător, însă când ești în opoziție de ceva timp și la guvernare și pe plan local, devine mai dificil să îți asumi o responsabilitate precum președinția unei organizații. PNL nu are nevoie acum de lași și trădători. Am obținut acestă funcție alături de o echipă și prin încrederea celor peste 100 de membri cu drept de vot. Le mulțumesc pentru încredere și le promit că în mandatul meu necinstea, minciuna, lașitatea și lipsa de respect față de PNL și membrii săi vor fi eliminate. Cei care știu că au îmbrăcat haina liberală pentru avantaje personale pot pleca de pe acum. De mâine, noi ceilalți avem în față doi ani cu patru rânduri de alegeri și un partid de onorat că-i suntem membri ! ” a declarat Președintele PNL Rm. Vâlcea, Bogdan Argeșanu Popescu.