FOTO Cerc pedagogic la Stația de Epurare Ape Uzate Rm. Vâlcea

Luni, 19 noiembrie a.c., Stația de Epurare Ape Uzate Rm. Vâlcea, din cadrul Apavil SA, a primit vizita unui grup de profesori (membri ai cercurilor pedagogice), care predau fizica și chimia în școlile din județul Vâlcea. Acțiunea s-a desfășurat în baza acordului de parteneriat încheiat la începutul anului școlar 2018-2019 între Apavil SA și Inspectoratul Școlar Județean și care vizează, printre altele, desfășurarea unor acțiuni de conștientizare, în rândul elevilor, a efectelor negative produse de obiectele ajunse în rețelele de canalizare (șervețele umede, materiale plastice/sintetice etc).


Principalele obiective vizitate au fost liniile de tratare mecanică și biologică, liniile nămolului și biogazului, laboratorul de analize chimice și SCADA (Sistemul de Centralizare Automată a Datelor și Comandă). Cadrele didactice vor continua această acțiune în „Săptămâna altfel”, când vor însoți elevii la SEAU Rm. Vâlcea unde, împreună cu reprezentanții Apavil SA, le vor arăta întregul proces de epurare a apelor uzate, de la intrarea în camera de admisie a apei uzate din stația de epurare și până la evacuarea apelor epurate în emisar (râul Olt).


SEAU Rm. Vâlcea reprezintă un punct de interes și pentru profesorii universitari și studenți, la finele săptămânii trecute primind vizita un grup de studenți de la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.