Tineri bănuiţi de tâlhărie, reţinuţi de poliţiştii vâlceni
Polițiștii Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au reușit depistarea și reținerea a două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă comisă în Râmnicu Vâlcea.
La data de 16 noiembrie a.c., polițiștii au reținut, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, 2 tineri de 17 respectiv 14 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, bănuiți de comiterea unei tâlhării în data de 15 noiembrie a.c., pe raza municipiului.
În fapt, în cursul zilei de 15 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, un tânăr, în timp ce se deplasa pe stradă, în municipiu, a fost abordat de două persoane, care sub amenințarea unui cuțit, l-au deposedat pe acesta de bunurile pe care le avea asupra sa, respectiv un telefonul mobil și o pereche de căști.
Pe parcursul cercetărilor, persoanele bănuite au fost depistate de polițiștii Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea – Biroul de Investigații Criminale și ulterior reținute pentru 24 de ore, iar la data de 17 noiembrie a.c., a fost aprobată și propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile față de tânărul de 17 ani.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.