Handbal feminin, Liga Florilor: Ultimul ‘’tun’’ pentru SCM Elevele lui Pera termină meciurile din 2018 în întrecerea internă la Cisnădie
Joi, SCM Râmnicu Vâlcea joacă ultima partidă oficială a anului 2018 în Liga Florilor, pe terenul uneia dintre reprezentantele României în cupele europene, Măgura Cisnădie.
De altfel, gruparea sibiană este singura din țară care a reușit să le învingă pe vâlcence în acest sezon dar doar într-un meci amical. De această dată datele problemei sunt schimbate și elevele lui Florentin Pera sunt favorite la câștigarea celor trei puncte puse în joc. Și cu un punct echipa noastră termină 2018 pe primul loc al ierarhiei, acolo unde acum au un avans de trei puncte față de campioana ultimilor ani – CSM București, formație care nu are deloc un meci ușor în deplasarea de la Gloria Bistrița. Din această rundă s-a jucat deja o partidă, Gloria Buzău trecând la limită de HC Zalău, 25-24.
Programul etapei;
Gloria Buzău – HC Zalău 25-24
Gloria Bistrița – CSM București
Corona Brașov – HCM Roman, nu se dispută
SCM Craiova – Minaur Baia Mare
CSM Slatina – CSM Galați
Măgura Cisnădie – SCM Rm. Vâlcea
U Cluj Napoca – Dunărea Brăila
Gabi Cârjaliu