Eleve din Vâlcea, premiate la concursul național “Mesajul meu antidrog”
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vâlcea a premiat azi, 18 februarie 2016, elevele vâlcene câștigătoare la nivel național a concursului „Mesajul meu antidrog”, ediția a XII-a.
Azi, 18 februarie 2016, în biroul Inspectorului General al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, a avut loc premierea câștigătorilor vâlceni a ediției a XII–a a concursului național „Mesajul meu antidrog”, concurs ce s-a desfăşurat în intervalul februarie – iulie 2015, în cadrul instituţiilor din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din toate judeţele ţării şi din Bucureşti.
La ediţia de anul trecut, tema a fost „Colorează-ţi viaţa altfel…fără droguri!” și s-au înscris în concurs 53 de lucrări de la 8 unităţi de învăţământ, gimnazial şi liceal de pe raza judeţului Vâlcea. Dintre acestea, 2 lucrări (secțiunile Spot și Film de scurt metraj) au fost premiate și la nivel național astfel:
La secțiunea Spot – liceu – a câștigat locul I eleva Andraș Claudia Elena de la Colegiul Național ,,Matei Basarab” Rm.Vâlcea, sub coordonarea prof. Andrei Simona
La secțiunea Film de scurt metraj – liceu – a câștigat locul II echipa formată din Jianu Teodora si Luca Delia de la Colegiul Național ,,Alexandru Lahovari” Rm.Vâlcea sub îndrumarea prof. Cataragă Issabella.
Câștigătoarele au fost premiate azi de către scms. Ionuț Pîslaru, Coordonatorul
CPECA Vâlcea, împreună cu prof. Andra Bica, Inspector General al ISJ Vâlcea, într-un cadru oficial, alături de reprezentanți ai CCD Vâlcea, CJRAE Vâlcea şi ai mass-media. Adolescentelor le-a fost oferită câte o Tabletă ca recunoaștere a faptului că au înțeles lupta antidrog și au dus mesajul mai departe, către cei de vârsta lor.
Spotul care a luat locul I la nivel național are un mesaj pozitiv, pus în lumină de o coloană sonoră de încurajare pentru cel care se droghează. Se pornește de la ideea că nimeni nu e singur și, atunci când cineva are probleme pentru că ia droguri, poate să ceară ajutor. “Spune Nu drogurilor, ele spun Da morții!”, “Nu ești singur, cere ajutor! “, “Hai spune Stop cu noi și nu te mai droga/ Spune acum cu noi: Am luptat, am învins, m-am lăsat!”.
„Mesajul meu antidrog” reprezintă un proiect de tradiţie al Agenţiei Naţională Antidrog, un exemplu de bune practici în domeniul cooperării cu instituţiile de învăţământ şi un cadru adecvat de manifestare a copiilor şi tinerilor cuprinşi într-o formă de învăţământ, contribuind, alături de celelalte activităţi de acest gen, la formarea de convingeri de viaţă sănătoase în rândul acestui segment de populaţie.
Parteneri în acest proiect, alături de ANA, sunt Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Tineretului şi Sportului.
Scopul concursului este menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri (prevalenţa), reducerea cazurilor de noi consumatori (incidenţa) în rândul populaţiei din învăţământul preuniversitar (gimnazial şi liceal), iar obiectivul general este creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber
Obiectivele specifice ale proiectului urmăresc dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflată într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri, precum şi creşterea influenţei factorilor de protecţie pentru evitarea sau cel puţin întârzierea debutului consumului de alcool, tutun şi droguri
Secţiunile ediţiei a XII-a au fost eseu literar, film de scurt metraj (10 – 15 minute), spot (30 – 60 secunde), arte vizuale (grafică în tuș sau creion și pictură cu acuarelă, tempera, guașe, tehnică mixtă – format A3) şi sport, iar criteriile de evaluare a lucrărilor au urmărit încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului.