DRUMUL CĂTRE ZONA TURISTICĂ VÂRFUL LUI ROMAN, VA FI PRELUAT DE CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA
Veste bună de la Consiliul Județean Vâlcea: drumul de interes local Romanii de Jos – Romanii de Sus – Lunga – Bolca – Vârful lui Roman – Vaideeni va fi preluat de CJ pentru a putea fi asfaltat.
“În această zonă se va dezvolta una dintre cele mai frumoase staţiuni din România şi, prin urmare, trebuie să avem grijă ca turiştii să circule în cele mai bune condiţii. Aşadar, drumul despre care vorbim (drumul de interes local Romanii de Jos – Romanii de Sus – Lunga – Bolca – Vârful lui Roman – Vaideeni) nu poate fi asfaltat peste noapte, motiv pentru care am emis deja o dispoziţie cu privire la constituirea unei comisii mixte de analiză, formată din specialişti din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, primăriei oraşului Horezu şi primăriei comunei Vaideeni.
Este o provocare imensă atât pentru mine, cât şi pentru cei doi colegi primari, Nicolae Sărdărescu şi Achim Băluţă Daniel, însă toată zona va beneficia de acest proiect. Sunt foarte multe documente care trebuie întocmite şi tocmai de aceea ne-am apucat de lucru, comisia având deja prima întâlnire.” – Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.