BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU ABSOLVENȚI DIN DATA DE 19 OCTOMBRIE 2018: 11 angajatori au oferit 291 locuri de muncă vacante
În data de 19 octombrie 2018, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea a organizat Bursa Locurilor de muncă pentru Absolvenți în incinta Centrului Regional de Formare Profesională a Adulților din Rm. Vâlcea, din str. Calea lui Traian, nr. 98. La bursă au participat 11 angajatori, dintre cei 28 de angajatori care și-au anunțat inițial prezența și care au oferit 291 locuri de muncă vacante.
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au avut la dispoziție o ofertă diversificată de locuri de muncă vacante, iar principalele domenii de activitate vizate de angajatori au fost: industria textilă (croitori, confecționeri textile, muncitori necalificați în industria confecțiilor), construcţii (dulgheri, zidari, instalatori, muncitori necalificaţi), alimentaţie publică, turism (bucătari, ospătari), comerț (lucrători comerciali, vânzători, casieri), producție (preparator conserve, operator CNC, tamplari), prestări servicii (patiseri, agenți asigurare, gestionari depozit, manichiurist, coafor, curier auto, dispecer, etc.).
Pentru persoanele cu studii superioare au fost oferite 4 locuri de muncă: 2 ingineri, 1 medic stomatolog, și 1 șef restaurant.
De asemenea, AJOFM Vâlcea şi-a prezentat serviciile gratuite oferite prin compartimentele: EURES – oferta de 2126 locuri de muncă în SEE/UE, formare profesională, proiect INTESPO.
Cu această ocazie, s-au prezentat atât angajatorilor, cât și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, măsurile de stimulare a ocupării pe care agenția le implementează, în vederea creșterii gradului de ocupare a forței de muncă.
Întrucât piața muncii vâlcene se confruntă cu o lipsă acută de personal, s-au prezentat avantajele angajatorilor care încheie contracte de ucenicie, respectiv:
– sprijin financiar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pe perioada derulării contractului de ucenicie, în sumă de 2.250 lei/lună, în condițiile legii;
– calificarea personalului, într-o meserie din domeniul de activitate al angajatorului, pentru situațiile specifice, concrete, în procesele de activitate desfășurate;
– fidelizarea angajaților.
De asemenea, s-au prezentat și avantajele ucenicilor:
– obținerea unui loc de muncă, în care li se asigură calificare;
– menținerea locului de muncă și după obținerea calificării.
Prin intermediul acestui eveniment, AJOFM Vâlcea şi-a propus să accelereze procesul de mediere dintre solicitanţii de loc de muncă şi angajatori, precum şi de a aduce în atenţia celor interesaţi informaţii relevante legate de tendinţele de pe piaţa muncii, oportunităţile de ocupare şi formare profesională specifice judeţului Vâlcea.