Termenul de actualizare a dosarelor sociale s-a prelungit până la 30 octombrie
Pentru că doar o cincime din titularii celor 580 de dosare de locuinţe sociale s-au prezentat pentru actualizarea datelor până aproape de expirarea termenului stabilit iniţial pentru această procedură, Primăria Municipiului a fixat o nouă dată limită pentru 30 octombrie.
Aşadar, până la finele acestei luni, titularii cererilor de locuinţe sociale sunt aşteptaţi să se prezinte la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea – Direcţia Dezvoltare Locală – Biroul Fond Locativ, Asociaţii de Proprietari din bd. Tudor Vladimirescu. nr. 15, de luni până joi, între orele 08.00 – 16,00 şi vinerea, între orele 08.00 – 13.00, pentru actualizarea dosarelor pentru obţinerea unor locuinţe sociale. Actualizarea este necesară pentru analizarea solicitărilor privind atribuirea unei locuinţe sociale şi întocmirea listei solicitanţilor îndreptăţiţi să primească o locuinţă socială în ordinea de prioritate rezultată ca urmare a punctajului obţinut.