Cerere mare de bilete la meciul SCM Rm. Vâlcea – Kastamonu Belediyesi
Cinci ani au așteptat iubitorii handbalului feminin din Vâlcea pentru a vedea un meci european. SCM Râmnicu Vâlcea, continuatoarea Oltchimului, a reușit accederea în Cupa EHF și va juca duminică prima partidă în Europa din istoria clubului, contra turcoaicelor de la Kastamonu Belediyesi.
Cererea de bilete este una mare și s-au format cozi încă de ieri. Organizatorii au pus în vânzare 1300 de bilete, la prețul de 10 lei. Tichetele se vor vinde și sâmbătă și duminică, în limita stocului disponibil. E greu de crezut că vor mai fi dispionibile bilete în condițiile în care încă de la deschiderea caselor s-au format cozi. Vâlcenii speră într-o victorie clară a favoritelor. Tehnicienii și handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea speră ca sala să fie arhi-plină și iubitorii handbalului să încurajeze echipa din primul și ăână în ultimul minut. Meciul SCM Râmnicu Vâlcea – Kastamonu Belediyesi va avea loc duminică, de la ora 17.30 și va conta pentru manșa tur a turului doi preliminar al Cupei EHF.