Bogdan Constantin Matei: “Ce beneficii aduce Legea offshore pentru România!”
“Proiectele privind identificarea și punerea în valoare a unor noi resurse de hidrocarburi în sectorul românesc al Mării Negre reprezintă investiții de importanță strategică pentru România și au un rol vital pentru atingerea obiectivelor energetice economice și climatice ale României”, este de părere senatorul social-democrat Bogdan Constantin Matei.
Senatul a votat, luni, 24 septembrie, în calitate de prim for sesizat, raportul cu amendamente pe Legea offshore, cu 81 de voturi “pentru”, 9 “împotriva” şi 15 “abţineri”.
“Titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi li se aplică, pe toată perioada derulării acestora, inclusiv pe durata oricăror prelungiri subsecvente nivelul de redevenţă, cotele procentuale de redevenţă petrolieră, pragurile de producţie brută aferente acestor cote şi regimul fiscal specific aplicabil activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare desfăşurate în baza acordurilor existente la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Statul român va avea beneficii majore, anume 50% din producţia de gaze care se va tranzacţiona pe piaţa din România, şi impozitul pe venitul suplimentar care vine în plus faţă de redevenţă.
Prin venit suplimentar se înţelege diferenţa dintre preţul mediu ponderat al gazelor naturale vândute din producţia internă proprie din perimetrele offshore şi preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi noncasnici în anul 2012.
Investitorul poate să-şi deducă maximum 60% din valoarea veniturilor suplimentare la investiţia făcută.
Un cadru de reglementare optim, de încurajare a dezvoltării de noi producții va asigura venituri suplimentare semnificative la buget prin impozitele și redevențele plătite de titularii de acorduri petroliere. Mai mult, datorită efectului multiplicator asociat cu industria energetică, magnitudinea investițiilor specifice proiectelor offshore va avea un impact pozitiv asupra economiei românești în general. Investițiile preconizate depășesc câteva miliarde de dolari. Estimăm că dezvoltarea industriei offshore va avea un impact semnificativ pozitiv asigurând o sursă de venituri semnificativă și sustenabilă la bugetul de stat, va crea oportunități pentru noi locuri de muncă și servicii, asigură acces la tehnologie de ultimă oră și indirect sprijină dezvoltarea infrastructurii de transport naționale și regionale. Prin modificările aduse la Legea offshore de către PSD, România încasează în următorii 20 de ani venituri de aproximativ 40 miliarde de dolari de pe urma exploatării resurselor naturale din Marea Neagră”, susţine parlamentarul vâlcean.