Ce trebuiau să facă copiii primarului Cupăreanu?
În ultimele zile am citit toate execuţiile din presa locală vizând actualul primar Sabin Cupăreanu şi familia acestuia. Întâmplător redacţia noastră ştie exact cum arăta comuna Diculeşti înainte ca Sabin Cupăreanu să ajungă primar. Ştie cum arată acum şi cunoaşte potenţialul familiei sale. Primarul a fost acuzat de ANI că şi-a angajat fata în primărie, primărie în care lucrează, de mulţi ani şi Armand, băiatul primarului.
Cei doi copii au fost educaţi corespunzător şi au învăţat carte. Este drept că atunci când erau mici nu au fost duşi la grădiniţe private din Râmnic, unde taxa lunară pentru un copil trece de 400 de euro pe lună, aşa cum sunt duşi copii unora din cei care-l execută pe primar.
Armand Cupăreanu şi sora lui nu şi-au făcut societăţi comerciale pe care să le folosească pentru a mulge banul public din Oltchim, CET Govora din şcolile din Vâlcea, din Consiliul Judeţean. Nu şi-a făcut firme care să mimeze deratizările prin instituţii publice, nici firme de publicitate. Nu au şantajat primari şi politicieni şi nu au făcut presiuni asupra clasei politice pentru a obţine contracte din domeniul privat aşa cum au procedat mulţi din patronii de azi ai presei vâlcene. Pur şi simplu aceşti oameni au muncit şi au vrut să rămână în comuna natală. Intelectuali fiind nu au vrut nici să măture străzile din comună şi nici să servească la birturi sau la alimentările din Diculeşti. Au vrut să fie funcţionari în administraţie. Au dat concurs şi au ocupat posturi vacante. Iar în aceste posturi şi-au făcut perfect treaba altfel acum Armand Cupăreanu nu ar fi creditat cu 68% în sondaje.
Sabin Cupăreanu a fost un membru de partid fidel PSD şi a obţinut mereu rezultate bune la toate alegerile pentru acest partid. Din cauza unei decizii controversate a ANI, care ar fi vrut ca probabil fata primarului să fie o cerşetoare, o prostituată sau o vânzătoare într-o alimentară din comună, primarul nu mai poate candida. Iar fiul său a ales să candideze la PNL. Probabil când eşti mai tânăr ai vederi de dreapta. Tatăl lui Armand a fost prieten cu Ion Cîlea. Băiatul său este prieten cu deputatul Buican.
Prieteniile nu trebuie cercetate de presă. Sau pot fi cercetate dacă jurnalistul în cauză nu are alte subiecte. Ceea ce trebuie să reţină Armand Cupăreanu acum şi să nu uite după ce va fi ales primar este că o presă care a fost necinstită cu tine o dată şi incorectă cu opinia publică va fi şi a doua şi a treia şi a o suta oară indiferent de deschiderea pe care o vei arăta şi de demersurile pe care le vei face pentru a le astupa gura.
Deci Armand Cupăreanu trebuie să îşi asume demn faptul că o parte a presei vâlcene îi va căuta nod în papură indiferent de ceea ce va face. Şi trebuie să rămână prieten cu acea parte a presei care a crezut în el şi care l-a sprijinit când era cazul.
Noi mergem pe mâna tânărului de 36 de ani nu pentru că a ales partidul liberal. După cum am anunţat deja în aceste alegeri nu sprijinim un partid ci susţinem nişte oameni d e valoare. Pentru comuna Diculeşti credem că Armand Cupăreanu are valoarea necesară şi calităţile de a finaliza proiectele edilitare demarate de tatăl său şi de a promova altele noi.
De aceea în campania electorală îl vom susţine pe tânărul candidat, care a muncit ani buni în primărie în interesul concetăţenilor săi, fără a percepe şpăgi, fără a face avere din banul public, ducând o viaţă de familist responsabil şi iubindu-şi comuna natală !
Dar nu ne abţinem să punem o întrebare firească: ce trebuiau să facă copiii primarului Cupăreanu pentru a nu fi bălăcăriţi de presă?
Traian GUMINSKI