Primarul din Păușești Otăsău rescrie regulile de conduită politică liberală

Este unul dintre cei mai cunoscuți și mai energici edili din Vâlcea, iar presa locală a relatat detaliat inițiativele sale, unele de-a dreptul unice în România.

Intens curtat în 2016 de PSD, PNL, ALDE și PER pentru a le reprezenta în alegerile locale, Cătălin Avan a ales să rămână atunci liberal și să își țină promisiunea făcută conducerii PNL Vâlcea.
Dar a fost mereu un “indiciplinat” al ședințelor politice și un adept al teoriei că într-o democrație adevărată aleșii locali și parlamentarii nu trebuie să voteze după directive politice, ci doar în interesul cetățenilor și urmând conștiința lor.
O postare lungă în care își explică retragerea din funcțiile politice, făcută pe pagina personală de facebook vineri, 31 august, a declanșat un val de materiale de presă. De la unele elogioase la atitudinea sa, la altele extrem de dure și critice la adresa actualilor lideri liberali județeni.
Vineri seara, în urma unei conversații de peste o oră am realizat un interviu detaliat cu primarul Cătălin Avan pe care îl vom publica la începerea anului școlar, primarul din Păușești Otăsău fiind edilul care a alocat sume impresionante copiilor din comuna sa și i-a “dotat” pe aceștia cu uniforme școlare, tablete, rechizite, săniuțe, biciclete.
Redăm acum pe scurt câteva declarații ce ni le-a făcut, la rece, deloc nervos, ci mai degrabă dezamăgit:
“Nu voi mai candida niciodată din partea PNL. Rămân membru simplu al PNL până la următoarele alegeri pentru că actuala lege, nedreaptă, m-ar pedepsi cu pierderea mandatului în cazul în care aș demisiona din partid. De parcă partidul mi–a adus mie voturi și nu eu partidului… Nu pot accepta ca un consilier județean sau local să voteze împotriva interesului cetățenilor, împotriva logicii, a binelui, a orașului, comunei sau județului numai pentru că așa vor niște politruci care au majoritate în vreun birou politic… Nu mă simt reprezentat de președintele țării care este un ipocrit fără limite și care blochează de săptămâni întregi o rectificare bugetară de care depind sute de localități afectate de calamități… Nu știu încă din partea cărui partid voi candida la alegerile următoare, în prezent fiind concentrat să îmi îndeplinesc integral programul și promisiunile făcute locuitorilor din Păușești…”.
Postarea integrală a unui primar unicat:
“Dragi prieteni, azi am decis, după câteva luni de chibzuință să mă despart de ideologia actuala, promovată de liderii de conjunctură ai Partidului Național Liberal! Opiniile primarilor din PNL Vâlcea, prezentate pe un grup închis al aleșilor locali liberali, ajunși acolo prin votul dumneavoastră, sunt cenzurate sau interzise de indivizi intrați în Biroul Politic Județean, fără a fi votați de cineva, doar la recomandarea unor colegi!! Cu toată certitudinea vă spun că doctrina liberală, promovează toleranța, libertatea individului, mila creștină, respect pentru adversarii politici, iubire de semeni, iubire de patrie! Am spus azi că președintele Iohannis este ipocrit, când spune ca plânge de mila celor atinși de năpasta pestei porcine, dar amână ședința CSAT, din motive politicianiste, din 18 august până în 04 septembrie… dacă îl durea puțin de necazurile acestor oameni sărmani, convoca aceea ședința pe 18 august noaptea și dădea posibilitatea guvernului să aducă prin rectificare banii necesari pentru plata despăgubirilor!! Ipocrizie! În urma acestei discuții în grupul închis al PNL Vâlcea am fost făcut mincinos și amenințat cu excluderea! Partid liberal care respectă opiniile tuturor! Voi continua sa rămân membru PNL până la alegerile din 2020, urmând să decid căruia dintre partidele care vor demonstra că sunt în slujba cetățenilor români, o să-i ofer posibilitatea să-i fiu primar și să-i promovez ideile democratice Am jurat să apăr interesele locuitorilor din Păuşeşti, asta voi face, indiferent de consecințe! Azi în ședința de consiliu local, am adus și la cunoștința echipei de consilieri, decizia mea, argumentată consistent de nemulțumirile acumulate în timp, urmând ca fiecare dintre ei să decidă dacă la alegerile locale din 2020, vor fi sau nu alături de candidatul Avan Cătălin! Este o decizie grea, dar care trebuia luată și ca un semnal de alarmă, față de ce se întâmplă acum în societate! Ura dintre români, sloganuri porno la adresa adversarilor politici, incitarea la dezordine statală, atacarea cu pietre și sticle incendiare unor concetățeni, îmbrăcați în uniforma statului român, căruia i-au jurat pe drapel credință, nu sunt demne de un partid și un preşedinte căruia poporul român, i-a acordat încrederea sa! Nu poți să instalezi guvernul tău, herr Iohannis, dacă poporul a decis prin vot ca tu să-i fi președinte și tot prin vot ca alte partide să formeze și să conducă guvernul! Nu e nici constituțional, nici democratic! Nu aștept nici mesaje de apreciere, nici de apostrofare din partea nimănui! E decizia mea, pe care sper că o înțelegeți fiecare dintre cei care ați avut răbdarea să citiți aceste cuvinte!!!”.

Traian GUMINSKI