FOTO Activităţi de verificare derulate de Primăria municipiului în Colonie Nuci
În continuarea activităţilor de conştientizare a importanţei implicării fiecărui cetăţean, alături de instituţiile locale, în crearea şi menţinea unui oraş curat şi a unui climat de viaţă cât mai civilizat, Primăria municipiului, prin intermediul Serviciului Autorizări activităţi comerciale, evenimente publice, în colaborare cu Serviciul Corp Control şi Serviciul Ordine Publică şi Siguranţa Rutieră din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale, şi-au îndreptat atenţia şi asupra cartierului Colonie Nuci.
Au fost vizitate locuinţele sociale, verificându-se în special starea acestora, în vederea întocmirii documentaţiei ce va sta la baza lucrărilor de reparaţii imperativ necesare: instalaţii electrice, acoperişuri, structuri de rezistenţă etc. S-au mai efectuat anchete sociale pentru stabilirea contextului social în care trăiesc personele defavorizate din acest cartier, au fost verificate actele de identitate, prezenţa acestora şi valabilitatea lor. Un accent deosebit s-a pus pe implicarea cetăţenilor în ceea ce priveşte menţinera curăţeniei, atât în incinta locuinţelor, cât şi în împrejurimile lor, menţinerea spaţiilor verzi şi evitarea daunelor aduse acestora. A fost verificată şi existenţa contractelor de salubritate şi s-a dispus încheierea lor pe loc acolo unde nu existau pentru evitarea apariţiei focarelor de infecţie favorizate de prezenţa deşeurilor, mai ales în condiţiile de temperaturi ridicate specifice anotimpului.