Bărbat din Buneşti a încercat comercializarea unor arme şi s-a ales cu dosar penal
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat la data de 14 iulie a.c. în Râmnicu Vâlcea, pentru verificarea modului în care deținătorii de arme și muniții respectă prevederile legale.
În urma investigațiilor efectuate, a fost depistat în flagrant un bărbat de 43 ani, din localitatea Bunești, care deținea fără drept și oferea spre vânzare o armă letală, în parcarea unui restaurant din municipiul Rm. Vâlcea.
Extinzând cercetările, polițiștii au stabilit că în data de 12 iulie a.c., bărbatul a mai deținut și valorificat prin vânzare o altă armă, iar urma activităților desfășurate de polițiști a fost identificat și cumpărătorul, respectiv un bărbat de 40 ani, din localitatea Bujoreni.
Totodată, în urma verificărilor specifice efectuate în bazele de date ale poliției, s-a stabilit că niciuna din cele două persoane nu sunt autorizate în vederea deținerii, portului și folosirii de arme letale sau neletale.
Polițiștii au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări față de cei 2 bărbați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, armele fiindu-le confiscate.