Primăria Berislăvești reface o mănăstire istorică

Mănăstirea Berislăvești a fost ctitorită în anul 1753, de către marele paharnic Alexandru Bucşenescu și de soția lui, Maria.


Mănăstirea a fost preluată în anul 1992 de către Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice şi trecut în Planul Naţional de Restaurare din cauza degradărilor structurale cu evoluție rapidă.Lucrările de restaurare au fost mereu amânate, până anul acesta, când Primăria Berislăvești a reușit întocmirea documentației proiectului investițional „Consolidare, restaurare, conservare și punerea în valoare a ansamblului monumental-Mănăstrirea Berislăvești”, fiind aprobată și finanțarea pe fonduri europene. Valoarea totală a proiectului este de 20.510.448,80 lei, iar contribuția Uniunii Europene este de 17.053.124,24 lei, urmând a fi finalizat în data de 31 octombrie 2020. (T.G.)