Ploile au distrus drumurile pietruite din Stoilești
Încă de la primele ore ale zilei de joi, 28 iunie, salariații primăriei Stoilești au inventariat pagubele produse de ploile abundente din ultimele 48 de ore.
“Continuă să plouă și acum (ora 9.50). Peste noapte și ieri după amiază a plouat foarte intens. Avem trei sate mai afectate, din fericire se poate circula, dar toate drumurile pietruite au fost afectate grav, ploaia și șuvoaiele de apă au spălat piatra de pe drumuri. Apreciez faptul că cei care construiesc podul au continuat să lucreze și pe această vreme pentru a se încadra în program. Avem situații trimise Prefecturii Vâlcea și vom întocmi noi rapoarte în speranța că vom primi sprijin financiar pentru a reface drumurile”, spune primarul Florin Ionescu. (T.G.)