FOTO/VIDEO Lumea lui Purcărete! Galeria Cozia găzduiește o expoziție inedită de fotografie a marelui regizor
Expoziția subterană Cozia aflată în Râmnicu Vâlcea găzduiește în aceste zile o expoziție de fotografie inedită care îi aparține regizorului Silviu Purcărete. Trecătorii, dar și iubitorii de fotografie pot descoperi și o altă latură a maestrului.
„Lumea lui Purcărete”, expoziția de fotografii personale, realizate de regizorul Silviu Purcărete, va fi pe tot parcursul Festivalului Internațional de Teatru Ariel Inter Fest. Maestrul recunoaște cu modestia care-l caracterizează că nu este o expoziție de artă fotografică: “Mă bucur că această expoziție se desfășoară la Râmnicu Vâlcea, un oraș care mie îmi este foarte drag. Aceasta nu este o expoziție de artă fotografică. Calitatea de artist fotografic eu nu o am. Acestea sunt poze, arta fotografică implică și ea o serie de lucruri importante. Eu fac poze, așa cum facem cu toții. Întâmplător s-a adunat o colecție de imagini care normal că au farmec datorită locurilor și a circumstanțelor, dar niciuna dintre aceste fotografii nu poate să reprezinte o operă de artă.
Această expoziție este una interesantă în măsura în care poate să povestească ceva despre mine care sunt un artist al unui alt domeniu. Vă invit să priviți aceste fotografii cu toată relaxarea și sper să vă facă plăcere. Alături de Silviu Purcărete au fost la vernisaj mai mulți artiști din Râmnicu Vâlcea și din alte colțuri ale țării, în timp ce vizitatorii se declară încântați de ceea ce au văzut.
“Este a doua expoziție de artă fotografică. Prima a fost acum câțiva ani buni, tot cu prilejul festivalului. Este acum o revenire grandioasă, cu mici și mari surprize. Silviu rămâne una din stelele lumii în regie, un om cu o modestie remarcabilă. A știut foarte bine să prindă compoziția, dimensiunea, echilibrul. Am lucrat cu dânsul în 1993 și m-a impresionat, mi-a transmis o forță inegalabilă a unui geniu. Îl cunosc mai bine ca ceilalți din mai multe aspecte. Faptul că anul trecut am avut o expoziție în cadrul festivalului de la Sibiu i se datorează”, spune Tina Popa, artist plastic.
“Prea mult nu vă pot spune, este o expoziție care trebuie văzută. Faptul că domnul Purcărete este aici, este mai mult ca expoziția. Purcărete este greu de convins din toate punctele de vedere, inclusiv cu acela de a veni aici, dar ținând cont că este legat de oraș și este și cetățean de onoare, ne-a fost mai ușor”, completează Cristian Stanca, director Festival Ariel Inter Fest. Expoziţia de fotografie poate fi admirată până joi, atunci când Festivalul de Teatru Ariel Inter Fest își închide porțile. Intrarea este gratuită.
Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning