FOTO Ploile au provocat pierderi importante în multe comune din Vâlcea
Un weekend de iunie plin de ploi, furtuni, piatră şi vijelii care au lovit judeţul nostru. Zeci de localităţi rurale din Vâlcea au înregistrat pierderi materiale importante, iar procesele verbale întocmite de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă se adună deja la Prefectură.
Cum este normal, toţi primarii cer sprijin şi ajutor financiar din fondul pentru situaţii de urgenţă. Un fond care nu face însă faţă dezastrelor din întreaga ţară.
Redacţia noastră ca şi celelalte din Vâlcea, a încercat să ia legătura cu cât mai multe administraţii de la prima oră. Numai că primarii şi viceprimarii erau mulţi dintre ei pe teren, încercând să repare ce se mai poate repara, să decolmateze şanţuri, să cureţe drumurile blocate.
Vă prezentăm o mică parte din situaţia din Vâlcea relatată de edilii care au vorbit cu noi pe fugă şi ne-au comunicat situaţia din anumite localităţi.
Popeşti: “Drumurile săteşti sunt făcute praf cu toate. A plouat peste 7 ore într-un ritm fantastic şi a bătut şi vîntul. Apa a măturat macadamul de pe drumurile locale şi le-a umplut de noroi. Din fericire, deşi Luncavăţul a crescut mult nu a ieşit din matcă, dar avem probleme cu pâraiele. Nu avem încă utilaj proriu, suntem în faza de licitaţie pentru achiziţionarea unui buldoexcavator multifuncţional cu trei lame. Încercăm să curăţăm drumurile şi să le facem cât de cât practicabile. Vom întocmi un prces verbal şi îl vom înainta prefecturii”.
Şirineasa: “Avem probleme cu două poduri. Unul situat pe DJ la care am început reparaţii sumare ajutaţi de cei dela RAJDP şi altul pe DC 127 care a cedat din cauza vermii şi care este acum practicabil, dar trebuie traversat cu mare prudenţă. Pe DC 122 torentul Hotărasa a făcut din nou pagube importante. Din 2015 am depus documentaţii la Prefectură pentru a cere sprijin. Am două gospodării acolo foarte afectate, anexele distruse, iar la case se vede temelia în aer. Nu ne-a dat nimeni fonduri pe situaţii de urgenţă. Uliţele sunt terminate toate. A spălat ploaia piatra de pe ele. Lucrăm la decolmatarea unor şanţuri. Sunt supărat pentru că mulţi din localnici nu au înţeles să îşi cureţe şanţurile din faţa caselor. Aştept încă sprijin de la Guvern cu ajutorul Prefecturii”.
Păuşeşti Măglaşi: “Am rezistat cât de cât şi sunt bucuros că nu au fost afectaţi oameni. A plouat intens şi am mai multe drumuri pietruite aproape distruse. Vom face curăţenie şi vom repara pe unde se poate. Nu vrem ca ploaia să afecteze ziua comunei noastre care se apropie şi sperăm să curăţăm pînă atunci ceea ce este de curăţat şi reparat”.
Mădulari: “Nu a plouat aşa de mult, dar în schimb într-un sat a dat cu piatră şi bineînţeles ploaia, vântul şi grindina au afectat culturile oamenilor. Nu am făcut încă o evaluare a pagubelor. Ne pregătim pentru alte ploi anunţate de dimineaţă de meteorologi. Primăria este pregătită pentru a interveni în caz de nevoie”.
Vlădeşti: “Am înaintat Prefecturii mai multe procese verbale privind efectele ploilor. Olăneştiul a erodat puternic malul din dreptul staţiei de epurare şi al terenului de sport. Ploaia a distrus şi nişte lucrări demarate, a afectat mai multe uliţe şi drumuri locale, podeţe de acces în gospodării. Sunt şanţuri colmatate, drumuri pline de noroaie, apa a spălat piatra de pe ele… Ne vom face treaba şi vom repara tot. Problema este că nu mai avem bani la buget pentru astfel de situaţii. Ne trebuie neaparat sprijin financiar”.
În încheiere menţionăm că dorinţa primarilor de a primi ajutor este îndreptăţită, dar trebuie să înţeleagă că nici Instituţia Prefectului şi nici Consiliul Judeţean Vâlcea nu sunt nişte instituţi care să deţină depozite financiare special destinate unor astfel de situaţii.
Echipe profesioniste din RAJDP acordă susţinere localităţilor afectate, cei din Prefectură centralizează rapoartele, fac evaluări le transmit Guvernului, iar salariaţii din CJ îşi fac şi ei treaba profesionist în frunte cu şefii instituţiei care sunt mai mereu pe teren pentru a vedea ce se întâmplă în judeţ.
Traian GUMINSKI