Apa şi canalizarea, un vis devenit realitate pentru comuna Roşiile
Drumurile nenumărate pe la judeţ ale celor doi edili, primarul Ştefan Marinescu şi viceprimarul Doru Diaconu au primit în luna decembrie răspunsurile aşteptate. Alimentarea cu apă şi canalizare, dotarea unui cămin cultural, precum şi un drum care leagă comuna Roşiile de Grădiştea, sunt deja pe cale de a fi realizabile în următoarea perioadă.
Primăria Roşiile a scos deja în luna decembrie la licitaţie pe SEAP proiectul integrat pe Măsura 3.2.2, în valoare de 2,5 milioane de euro. “Prin această investiţie, se vor înfiinţa reţelele de alimentare cu apă şi de canalizare, în comuna Roşiile. Tot astfel, se va mai asfalta un drum sătesc în Balaciu şi se va dota un cămin cultural. Componentele au făcut parte şi din proiectul integrat depus în 2009, care a fost reevaluat acum, pentru a putea intra la finanţare. Ni s-au dat nişte termene în care trebuia să ne încadrăm pentru a nu pierde banii şi ne-am grăbit cu documentaţia. Am lucrat şi la drumul sătesc Balaciu, în lungime iniţială de 2,36 km, aici nu mai avem de asfaltat decât 1,36, deoarece un kilometru l-am realizat deja cu forţe proprii, în anii precedenţi. Reţeaua de alimentare cu apă se va întinde pe 13 kilometri, iar canalizarea va fi realizată pe circa 11 kilometri. Reţelele vor acoperi satele Balaciu, Romaneşti, Pleşeşti, Rătăleşti, Roşiile şi Hotăroaia. Lucrările propriu-zise vor începe la primăvară”, afirmă Ştefan Marinescu. Drumul DC 79 (în lungime de 9 kilometri), care asigură legătura cu comuna Grădiştea, se realizează pe Ordonanţa 28. De aceea, cum vremea capricioasă se va îmbunătăţi, autorităţile locale vor continua lucrările. “Acum regulile s-au schimbat la această ordonanţă, de aceea, putem să executăm lucrări mai întâi, iar apoi să solicităm să ne fie achitate. După ce se verifică dacă totul e în regulă, sunt viraţi imediat şi banii, iar constructorul poate să-şi continue activitatea. „La Grădiştea, a fost pregătită pentru asfaltare o porţiune de drum în lungime de 1,3 kilometri. În schimb, la Roşiile, am insistat să turnăm mai întâi asfalt pe un tronson dintr-o zonă unde drumul este în curbă şi în pantă. De altfel, acolo au fost amenajate şi ziduri de sprijin, astfel încât să nu mai avem probleme pe viitor. Imediat ce vremea se va îndrepta, se vor relua şi lucrările de asfaltare pe DC 79. Dacă regula de alocare a banilor pe OG 28 nu se va schimba din nou între timp, am încredere că vom realiza o mare parte din această investiţie în 2016”, conchide primarul din Roşiile.
Letiţia LAZĂR