Adevăraţii mizerabili din Piaţa Victoriei
Am urmărit cu atenţie, mai ales pe reţelele de socializare ce s-s întâmplat sâmbătă, în ziua marelui miting organizat de PSD.
Încă la primele ore au început să apară poze cu diferite organizaţii locale din ţară ale PSD: oamenii se pozau în localităţile lor înainte de a pleca spre Bucureşti. Îi cunosc pe mulţi din cei care au plecat din Vâlcea spre Bucureşti. Cu unii dintre ei am vorbit sâmbătă. Primarii şi consilierii lor, viceprimarii, consilierii locali, parlamentarii, oamenii din organizaţiile de femei şi tineret, membrii ai familiilor lor, prieteni.
Nu cred că undeva, cineva, a fost dus cu forţa, şantajat să se urce într-un autocar sau autoturism pentru a participa la acest miting, ameninţat să meargă la miting.
În timp ce aceşti oameni distribuiau poze cu prietenii lor şi cu ei din diferite zone de pe traseul spre Bucureşti sau chiar din autocare, reţelele se umpleau treptat de mesaje, create în mare parte evident de unii oameni din serviciile statului paralel. De mesaje pline de ură, dispreţ, venin, rasism, şovinism, intoleranţă. Unele din ele cu trimiteri la practici sexuale şi evident discriminatorii faţă de minorităţile sexuale de la noi. Totul cu un scop precis de a induce în minte celor neutri ideea că la Bucureşti se duc la miting proştii României, leneşii, beţivanii, amărâţii din comune, imbecilii care îşi vând votul pe un mic şi o bere. Într-un cuvânt, acum spre Piaţa Victoriei, urma să se ducă gloata, în timp ce în mod normal acolo protestează adevăraţi intelectuali ai ţării noastre.
Bănuiam că aşa se va întâmpla pentru că, după atâţia ani în presă, am învăţat şi eu câte ceva despre tacticile de manipulare ale nemernicilor profitori din statul paralel.
Nu bănuiam însă că atâţia oameni cu pretenţii de buni familişti, de oameni cinstiţi, educaţi, muncitori, vor putea da like la aceste postări şi le vor şi distribui.
Hai să trecem în revistă câteva:
Banner mare fundal roşu portocaliu text: “Dealu Negru blocat, se stă la coadă la mici!”,
Banner roşu roz, texte:
“Dăncilă V V a dat Dispoziţie ca în P. Victoriei să se distribuie fluturaşi cu NR de tel de la 112”, “Gata băăă, urcați căţaua în căruţă şi întoarceţi-vă la casele voastre. Imnul s-a cântat la Paris, nu vă mai numără nimeni!”,
“Gata, a ieşit gloata. Nu văd ouăle zburând!”, “Impertinenţa lui Firea e maximă. Un discurs ordinar, plin de minciună şi de fals”, “Pleşoianule, cât de prost poţi să fi! Ai găsit nişte papagali flămânzi să te imite. Ce face omul, fac şi maimuţele!”, “Un alt prost le dă: Bună dimineaţa la 21.10. Vino, măi, cu glume de autobază să te înţeleagă gloata!”, “Olguţooo, corect: am reuşit să vă aducem în număr foarte mare, nu că aţi venit. Fii corectă măcar azi!”, :Vasilica, n-o numără nimeni!”,
“Livache, chiar şi fără sandale şi flauşaţi, rămâi acelaşi Lacom şi Parşiv!”, “De ce au ales culoarea albă? Pentru că pe alb se vede jegul cel mai bine!”, “Un miting ratat!”, “Tatăl către fiu:- Unde te duci? – La miting! – Fiule, sper că eşti gay!”.
Au fost mult mai multe, plus poze trucate, bancuri de prost gust, jigniri, înjurături, epitete groaznice. Plus laude la un individ, probabil grav bolnav, care a reuşit să imprime #Rezist pe clădirea Guvernului cu nişte lasere în timpul discursului liderului PSD.
Şi oameni aceia, cei din Piaţă, vedeau aceste texte. Le vedeau pentru că aveau şi ei telefoane mobile cu ei conectate la internet. Puteau să răspundă, să înjure şi ei, să blesteme, să îi apostrofeze pe cei care îi făceau infractori, sau proşti, sau gloată.
Puteau, dar nu au făcut-o! Şi pentru asta merită felicitaţi. Nu le-au spus postacilor de mizerii că mulţi dintre ei sunt infractori şi câştigă venituri nedeclarate din activităţi liberale, nu le-au spus că ei exploatează uneori oameni muncindu-i la maxim sau că adevăraţii infractori sunt unii din patronii postacilor care îi muncesc pe aceştia în ture de 16 ore, două zile cu două zile. Nu le-au spus că sunt nişte proşti care scot banii din ţară umplându-şi coşurile din marketurile multinaţionalelor.
Au tăcut, şi-au văzut de miting, apoi au plecat spre casele lor. Într-o disciplină care depăşeşte disciplina de partid şi într-un bun simţ diferit de al derbedeilor cu pretenţii de intelectuali.
Jegul nu se vede cel mai bine pe alb acum! Acum în România jegul se vede cel mai bine pe facebook. Pe ceea ce postezi, pe ce îţi place şi pe ce dai distribuţie!
Traian GUMINSKI