Cum puteţi deveni garda de corp! Şcoala de Pregătire şi Specializare a Agenţilor Garda de Corp şi PERFECT SECURITY organizează cursuri

Şcoala de Pregătire şi Specializare a Agenţilor Garda de Corp în parteneriat cu PERFECT SECURITY, firmă specializată în domeniul securităţii, organizează CURS AGENT GARDĂ DE CORP în Rm. Vâlcea, Judeţul VÂLCEA. Acest curs va fi organizat pentru persoanele care doresc iniţiere, pregătire şi perfecţionare în acest domeniu.

Instructori coordonatori ai acestui curs sunt foste cadre militare specializate în domeniul CPO şi intervenţie antiteroristă.
Data acestui curs şi locaţia va fi anunţată în timp util, se pot ÎNSCRIE ŞI FETE!
Competenţe dobândite:
1. Informare privind prevederile legale specifice activităţii Gărzii de Corp.
2. Realizarea protecţiei vieţii şi inrtegrităţii corporale a persoanei protejate în situaţii
deosebite.
– Cunoaşterea şi formarea echipei,
– Abilităţi şi deprinderi,
– Tehnici de deplasare în echipă şi individual,
– Tehnici de deplasare cu V.I.P.
– Deplasarea cu auto: îmbarcare şi debarcare.
3. Acordarea primului ajutor,
4. Primul ajutor la incendiu,
5. Activităţi sportive şi tehnici de autoapărare.
În cadrul acestui curs intensiv, se vor simula exerciţii tactice şi teoretice de pregătire în teren, pentru a oferi o înțelegere deplină a operațiunilor de protecție în diferite situaţii reale. Cursul CPO include cunoștințele generale din domeniile protecţiei apropiate, introducere în evaluarea amenințărilor și analiza riscurilor, studii de caz, codul de îmbrăcăminte și eticheta garzii de corp, alte activităţi specifice.

Cod Iban: RO10BTRLRONCRT0393566501 deschis la Banca Transilvania – România
Detalii reprezentant VÂLCEA: Sasu Stelian – Tel. 0767 726 108. Email: steliansasu@gmail.com.

Asociația Română pentru Protecție Privată, în parteneriat cu S.C. PERFECT SECURITY SRL și S.C. ROMINVESTIGAȚII, desfățoară următoarele activități în domeniul securității private:
– Stagiul de practică a cursanților de la ”Şcoala de Perfecţionare şi Specializare a Agenţilor Gardă de Corp”.
– Stagiul de pregătire al cursanților în profesia ”Agenți de securitate”.
– Pregătirea continuă anuală a Agenților de securitate, cerință prevăzută în H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a art. 44 pct. (4) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
– Servicii de pază obiective și gardare persoane (gardă de corp).
– Activități specifice de investigații (detectivi particulari), conform Legii nr. 329/2003.
Asociația Română pentru Protecţie Privată (A.R.P.P.) deține autorizația seria B nr. 0009379/2015, emisă de către Autoritatea Națională pentru Calificări – Comisia de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulților din Municipiul București, înscrisă în Registrul Național al Furnizorilor de Formare Profesională a Adulților sub nr. 40/6697/ 30.07.2015, efectuează cursuri de calificare ”agent de securitate” cod N.C./C.O.R – 5169.1.3/501401.