Trei bărbaţi surprinşi de camerele video în timp ce aşezau o traversă de beton peste calea ferată la Bujoreni
Sesizat de Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Vâlcea că în noaptea de 23 spre 24 mai a.c., trei indivizi au aşezat o traversă de beton peste calea ferată în zona Staţiei CF Bujoreni, punând în pericol traficul feroviar, Dispeceratul Poliţiei Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea a reuşit depistarea rapidă a acestora.
Acest fapt a fost posibil doar prin intermediul camerelor de supraveghere video, începând de la intrarea dinspre Nord în oraş, din zona Magazinului ”Supeco”. Pe baza acestor imagini, precum şi ca urmare a faptului că o patrulă a Poliţiei Locale îi legitimase pe cei trei în noaptea respectivă, suspecţii au fost identificaţi şi ridicaţi de organele de poliţie. La acest moment, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute la art. 332 Cod Penal, respectiv ”distrugere sau semnalizare falsă”.