Vaideeni și Leșu – două comune înfrățite “spiritual” de 50 de ani
La finele acestei luni va avea loc a 50-a ediție a “Învîrtitei Dorului”, marea sărbătoare a comunei Vaideeni. Este un Festival de folclor păstoresc care atrage prezența multor turiști și are an de an vizitatori constanți. Dar cei mai vechi dintre participanți sunt locuitorii comunei Leșu din Bistrița.
Acum 50 de ani o delegație numeroasă de tineri și tinere din comuna Leșu au trecut munții pe cai și au venit la prima ediție a “Învîrtitei”. Cei din Vaideeni le-au întors vizita o lună mai târziu și au mers la prima ediție a sărbătorii din Leșu.
An de an cele două comune își trimit delegații în vizită îmbrăcate în port național, în costume cusute cu mâna, iar prezența celor din Leșu este mereu apreciată de vâlceni deoarece costumele bistrițenilor au un farmec cu totul aparte.
Ichim Vasile, viceprimar al comunei Vaideeni, ne-a spus că anul acesta cei din Leșu nu își vor mai serba ziua la finele lui iulie, ci în 15-16 septembrie.
“Nu contează. Vom merge la ei, așa cum și ei or să vină la noi. Pentru că înfrățirea noastră este una spirituală, dincolo de timp și de generații, și este un model. Comunele noastre au cea mai veche sărbătoare locală din țară. Evoluăm și ne dezvoltăm împreună, ne ajutăm și pe plan administrativ, sfătuindu-ne la anumite proiecte și luând fiecare comunitate ce este mai bun de la cealaltă, pentru a ne moderniza împreună”, ne-a spus viceprimarul Ichim. (T.G.)