AYLLA flowers.art – un concept unic în Vâlcea! Dintr-o poveste frumoasă se naşte o pasiune pentru flori
De multe ori din poveşti se nasc pasiuni. Se naşte acea dorinţă de a povesti celor din jur că lucrurile frumoase pot vorbi prin fapte. Faptele de viaţă pot să îţi îndrume viaţa şi pot să te influenţeze. Cel puţin aşa s-a întâmplat şi cu Larisa Popa, o tânără cu suflet frumos care a dat viaţă unei poveşti: AYLLA – un atelier floral unic în Vâlcea, alături de prietenul ei, Tibi Prioteasa.
“Povestea mea cu designul floral a început pentru prima dată într-o sărbătoare de Crăciun, mama mea obişnuia să
facă aranjamente de pus pe masă în seara de Crăciun, aşa că primul burete floral mi l-a dat mama mea, deşi eram micuţă. Pe vremea aceea, ţin minte că, atunci când cumpăra tatăl meu bradul de Crăciun şi îl împodobeam acasă, resturile de crenguţe care rămâneau din el, mama mea le folosea în arajamente şi îmi punea în cameră un aranjament, atât mie, cât şi fratelui meu. Cred că nu puteam să îmi încep o pasiune spre ceea ce înseamnă frumos, decât într-un moment atât de minunat cum este sărbătoarea de Crăciun, unde atmosfera aceea magică nu are cum să nu te ispire”, ne povesteşte Larisa.
Inspiraţie – într-un pahar de unicitate
Larisa avea nevoie şi de un îndrumător îşi a-şi urma visul, de o inspiraţie pentru a-şi forma stilul:
“După mai mult timp, mai exact în perioada de studenţie mi-am continuat pasiunea în Sibiu, cu o prietenă de suflet Roxana – colega mea de cameră din cămin pe vremea aceea, Roxana m-a inspirit foarte mult prin stilul ei
unic, talentul ei şi nu în ultimul rând ambiţia ei de a se autodepăşii mereu. Roxana în prezent lucrează la City
Flowers by Ioana în Sibiu, de unde am avut plăcerea de a o cunoaşte pe Ioana Nichifor (Fondatoarea City Flowers by
Ioana), Ioana care este un nume un lumea floriştilor, fiind câştigătoarea primului loc în anul 2017 la Concursul
Naţional de Aranjamente Florale şi a mai multor concursuri de floristică pe parcursul activităţii sale, am urmat un curs de Design Floral în Sibiu, curs pe care Ioana l-a susţinut şi care m-a ajutat foarte mult.
După ce mi-am finalizat cursul în Sibiu, m-am decis să mă mut definitiv în Vâlcea să îmi deschid propriul atelier
floral în Râmnicu Vâlcea.
Aylla flowers.art – un vis devenit realitate al Larisei Popa şi Tibi Prioteasa
Aylla flowers.art este atelierul Lui Larisa Popa şi Tibi Prioteasa, un concept unic în Vâlcea. Din mâinile celor doi ies cele mai frumoase aranjamente florale unice, cărora le dă viaţă în cele mai neobişnuite feluri.
“Atelierul e al nostru, am spus “al nostru”, deoarece prietenul meu a fost cel care l-a făcut tangibil să zic aşa şi îi mulţumesc din suflet, că a avut încredere în visul meu. Sperăm ca Aylla să înflorească la fel de frumos precum o floare şi am convingerea că şi în Râmnicu Vâlcea sunt oameni care apreciază frumosul şi noul, oameni care pot înţelege acest concept de atelier, în sensul că în momentul în care un client dă comanda de un aranjament sau are un eveniment mai important din viaţa sa, la atelier discutăm despre aspecte legate de designul aranjamentului, cromatica acestuia, florile pe care şi le doreşte, perioada evenimentului, îndrumări pe care le oferim fiecărui client în parte, astfel ca la final să ajungem la un numitor comun, iar la sfârşitul lucrării clientul să se regăsească în aranjament. Evenimentul său, practic, trebuie să îi oglindească personalitatea şi nu în ultimul rând să înţeleagă că florile nu se mai găsesc în uşă ca la florării, ci într-o cameră rece unde acestea se
menţin mult mai bine şi astfel clientul se poate bucura de aranjament o perioadă mai lungă de timp.
Pe viitor intenţionez să capăt mai multă experienţă în ceea ce priveşte designul floral. Îmi propun să urmez mai multe
cusuri susţinute de florişti recunoscuţi la nivel european”, ne povesteşte Larisa.
Atelierul floral Aylla vă poate îndeplini visele într-un aranjament floral inedit! Atelierul îl puteţi găsi pe Aleea Doinei 2 Bl. N1 Sc. F din Râmnicu Vâlcea. Larisa Popa şi Tibi Prioteasa sunt membrii Golden Club.
Letiţia Lazăr