IPJ Vâlcea: Protejaţi-vă locuinţa când lipsiţi mai mult de acasă
Astăzi, 23 mai, polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, investigaţii criminale şi Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii desfăşoară activităţi de informare pe linia prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, în special pe ceea ce inseamnă prevenirea furturilor din locuinte, din autoturisme, din buzunare sau genţi.
De aceea poliţia vâlceană, va roagă să ţineţi seama de următoarele recomandări:
la plecarea de la domiciliu verificaţi dacă aţi încuiat uşa locuinţei;
nu lăsaţi bilet în uşă, sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să se certifice absenţa dvs.;
rugaţi un vecin în care aveţi încredere să fie atent în cazul în care la uşa locuinţei dumneavoastră sună cineva dar fără să-i spună acelei persoane că sunteţi plecaţi;
daca părăsiţi locuinţa doar pentru o zi, două, nu lăsaţi ferestre întredeschise iar pe timpul nopţii lăsaţi o lumina aprinsă sau un aparat radio în funcţiune, în ideea că ar putea deruta eventualii musafiri nepoftiţi!
aveţi grijă ca, în imobil, bunurile de valoare care au dimensiuni mici ( bani, bijuterii) să fie păstrate în locuri greu accesibile, evitându-se „ascunzătorile” tradiţionale ( şifonier, sertare, bibliotecă);
în cazul achiziţionării de aparatură electronică, nu depozitaţi ambalajele acesteia la vedere. Poate fi un indiciu clar pentru spărgători că acestea există în imobilul dvs.
Pentru prevenirea furturilor de şi din autoturisme:
– Parcaţi autoturismul în locuri special amenajate, iluminate şi, eventual, supravegheate, verificând sistemele de închidere; cuplaţi alarma şi verificaţi dacă roata de rezervă şi portbagajul sunt asigurate corespunzător;
– Nu lăsaţi niciodată cheile în contact şi asiguraţi autoturismul, chiar dacă lipsiţi din el doar câteva minute;
– Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, obiecte de valoare (genţi, poşete, borsete, îmbrăcăminte, casetofoane auto, camere video, telefoane mobile etc.). Acestea vot tenta hoţii să vă spargă vehiculul.
– Evitaţi să păstraţi în autoturism acte de identitate, permis de conducere, documente de înmatriculare a maşinii, documentele firmei, cărţi de credit, ordine de plată sau orice alte înscrisuri de valoare;
– Bicicletele şi motoretele nesupravegheate asiguraţi-le prin legare de suporţii special amenajaţi, de stâlpi, pomi etc.
– Închideţi complet geamurile când părăsiţi autoturismul, chiar pentru scurt timp. Un geam lăsat uşor întredeschis vă poate da peste cap toate precauţiile folosite.
– Nu vă adresaţi, pentru repararea maşinii, unor meseriaşi ocazionali necunoscuţi sau atelierelor neautorizate (se pot face mulaje după chei sau puteţi rămâne fără componente care funcţionau foarte bine).
– Nu lăsaţi niciodată cheile în contact, indiferent de marca maşinii dvs.! Nu împrumutaţi maşina decât persoanelor în care aveţi deplină încredere!
– Achiziţionând componente de autoturisme de la persoane necunoscute şi la preţuri derizorii, încurajaţi hoţii şi spărgătorii. Următoarea victimă aţi putea fi chiar dumneavoastră!
– Dacă aveţi o singură cheie pentru portiere, portbagaj şi rezervor, schimbaţi-le pe toate în cazul dispariţiei buşonului de la rezervor!
– Supravegheaţi automobilul în perimetrul staţiilor de benzină, pe timpul achitării comenzii, în condiţiile în care portierele sunt lăsate neasigurate, iar geamurile deschise.
– Inscripţionaţi numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiecte uşor
Nu fiţi indiferenţi la ce se întâmplă în jurul dumneavoastră, alăturaţi-vă POLIŢIEI în lupta împotriva infractorilor! Furnizaţi Poliţiei toate datele pe care le deţineţi în legătură cu o eventuală spargere. Indiferenţa dvs. nu face decât să îngreuneze prinderea autorilor care, între timp, vor mai comite astfel de infracţiuni!