Primarul din Tetoiu și-a angajat ilegal fata la primărie
Nu este singurul edil care profitând de funcția sa a ajutat rude apropiate, în cazul de față propriul copil, să devină angajat la primărie și subalterna sa.
Pe Lucian Antonie însă Agenția Națională de Integritate l-a executat profesionist dovedind că acesta a semnat personal actele administrative care au dus la angajarea copilului său.
“Antonie Lucian, Primar al comunei Tetoiu, Județul Vâlcea – a fost declarat în CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În perioada exercitării mandatului de primar 2012 – 2016 a semnat acte administrative care au avut ca rezultat încadrarea fiicei sale în funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional debutant în cadrul Compartimentului Urbanism.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003 și ale art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004”.
Dacă primarul din Tetoiu nu contestă decizia ANI în instanță sau o contestă, dar nu câșțigă procesul, el își va pierde mandatul și va primi și o pedeapsă suplimentară neputând candida pentru funcții publice o perioadă de mai mulți ani. (T.G.)
Sursa FOTO ziaruldevalcea.ro