“Poezii” de Augustin Jianu, la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul”
Societatea Culturală Anton Pann, în parteneriat cu Muzeul Județean Aurelian Sacerdoțeanu și Biblioteca Județeană Antim Ivireanul, va organiza, sâmbătă 19 mai, 2018, ora 11, la Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul”, lansarea volumului de versuri intitulat POEZII, poetului craiovean Augustin Jianu, apărut la Editura Scrisul Românesc.
“Ne vor conduce prin labirintul poeziei inginerului Augustin Jianu; Florea Firan, profesor universitar, critic și istoric literar, editor la Editura Scrisul Românesc, Camelia Radulian,cunoscuta și indrăgita scriitoare din Cetatea Băniei, profesor fililog și, desigur, Mihaela Rădulescu, profesor doctor în filologie, Președinta Cenaclului Artelor Anton Pann. Nu vor lipsi momentele muzicale, cu care ne va răsfăța folkistul slătinean, ing. Viorel Ștefănescu și, de asemenea, momentele poetice în interpretarea lui Cristian Alexandrescu, actor la Teatrul de Stat Anton Pann, din Râmnicu Vâlcea. Vă invităm să fiți alături de noi, în această sâmbătă de sfârșit de primăvară, să ne delectăm cu aceste momente de suflet oferite de prietenii noștri” – Violeta Scrociob, vicepreşedinte Societatea Culturală Anton Pann.