FOTO/VIDEO Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor sărbătorite şi la Rm. Vâlcea

Dublă sărbătoare la Râmnicu Vâlcea. Dimineața, vâlcenii au mers la biserică pentru a asista la slujba de Înălțarea Domnului apoi au asistat la festivitățile prilejuite de Ziua Eroilor. Credincioșii creștin-ortodoxi au mers la bisericile din Râmnicu Vâlcea încă de dimineață pentru a se închina și pentru a asista la slujba Înălțarea Domnului.


Ei spun că și tineretul ar trebui să meargă în număr mai mare la lăcașurile de cult. În jurul prânzului, Cimitirul Eroilor Cetățuia a devenit neîncăpător pentru oficialitîățile locale și pentru vîlcenii care au venit să asiste la ceremonia militară și religioasă organizată cu prilejul comemorării Zilei Eroilor. Totul a început cu intonarea Imnului Național al României, apoi s-a continuat cu o slujbă religioasă, discursuri, depunere de coroane și defilarea Gărzii de Onoare.
“Sunt veteran de război, am fost prezent la toate manifestările de comemorare. Este bine că eroii României nu au fost uitați”, spune Emil Vețeleanu, cel mai bătrân veteran de război din Vâlcea.


“Uniforma pe care o port este crezul meu de o viață întreagă. Am respectat-o și o voi respecta cât timp voi trăi. Cinstirea eroilor depinde de fiecare om. Când spun erou, eu mă gândesc de la soldat la general, de la plăieș la domnitor”, completează Dumitru Țârdea.


“Este o zi importantă pentru trecut, pentru viitor și pentru prezent. Este o zi în care ne cinstim eroii, în care ne arătăm respectul pentru ei și pentru ce au făcut pentru România”, spune și deputatul Eugen Neață.


Creştinii sărbătoresc azi Înălţarea Domnului, cunoscută, la ortodocşi, şi ca Ispasul sau Paştele Cailor. Este ultima zi în care se pot înroşi ouă până la Paştele viitor și în care se taie mieii. În toate bisericile se fac slujbe de pomenire a eroilor.

Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning