FOTO/ VIDEO Drumul Judeţean 678, limită Județ Olt – Drăgoești – Casa Veche – Drăgioiu – Galicea – Bratia – Cremenari – Bercioiu – Ruda – Bârsești – Barza – Budești (DN7), va fi modernizat
Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a anunţat azi, 16 mai, că a fost semnat Contractul de finanțare nerambursabilă pentru DJ 678 limită Județ Olt – Drăgoești – Casa Veche – Drăgioiu – Galicea – Bratia – Cremenari – Bercioiu – Ruda – Bârsești – Barza – Budești (DN7) între:
• Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020,
• Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de Organism Intermediar și
• Parteneriatul dintre Consiliul Județean Vâlcea, lider de proiect și comunele: Drăgoești, Galicea, Olanu, Budești.
Perioada de implementare a proiectului este de 75 luni, începând cu data de 05.09.2015 (dată la care au început să fie realizate primele documentații pentru proiect) până la data de 30.11.2021. DJ 678 pornește de la limita cu județul Olt, parcurge comunele Drăgoești, Galicea, Olanu și Budești, ajungând până în drumul național DN 7 (E81). Acest drum județean este cea mai scurtă cale de acces la Rețeaua trans-europeană de transport TEN-T Core E81 (DN7) Mălureni – Rm. Vâlcea – Câineni a comunităților din zonele de sud și est a județului Vâlcea;
Lungimea totală a drumului: 38,554 km;
Valoarea totală a proiectului este de 151.954.848,76 lei (cca. 1.520 miliarde lei vechi).
Având în vedere starea actuală a acestui drum, respectiv:
– cea mai mare parte din lungimea drumului este acoperită cu covor asfaltic vechi, turnat în perioada 1972-1974, cu grosimi variabile ce prezintă zone cu cedări, tasări, faianțari;
– partea carosabilă este parțial încadrată de borduri din beton;
– pe sectoarele cuprinse între km 27+770 – km 27+967 și km 28+585 – km 29+340 drumul este pietruit cu balast și se află în stare avansată de degradare;
– zonele de traversare a localităților nu au trotuare pentru circulația pietonală;
– podurile se află într-o stare de degradare avansată;
– în zona km 28+532 – km 29+197 din cauza lipsei sistemului de drenaj și a lucrărilor de captare și evacuare a apelor din izvoare și torenți au avut loc alunecări de teren care au provocat cedări ale carosabilului, tasări și crăpături ale mixturii din îmbrăcăminte;
– număr insuficient de podețe, cu uzură avansată, neîntreținute, fiind colmatate de aluviuni și vegetație etc.,
lucrările de modernizare propuse își dovedesc, fără echivoc, necesitatea și oportunitatea.
Astfel, principalele lucrări de modernizare ale acestui drum județean, vor consta în:
• asfaltarea pe o lungime de 38,554 km;
• consolidarea celor 23 poduri de pe traseu;
• amenajarea a 1.691 podețe de acces;
• amenajarea intersecțiilor, acceselor și trotuarelor (22.321 mp vor fi afectați realizării trotuarelor în intravilanul localităților, acestea urmând a fi realizate pe o lățime minimă de 1m);
• amenajarea a 35 de stații de transport public și alveole;
• dispozitive de scurgere și evacuare a apelor pluviale.
“Vă anunț că sunt foarte bucuros și vreau să le mulțumesc, încă o dată, tuturor celor care ne-au ajutat să deblocăm situația în care se găseau proiectele, la limita rezilierii contractelor de proiectare din cauza întârzierilor majore înregistrate în derularea lor, și într-un timp relativ scurt să le depunem la finanțare.
Vă mulțumesc și dumneavoastră pentru participare și vă asigur că vom continua demersurile pentru atragerea de finanțări în vederea dezvoltării județului Vâlcea pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor”, – Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.