Încă 500 de locuri de muncă noi la Budești
E clar că localitarea Budeşti are cea mai mare ascensiune dintre comunele vâlcene. Cel puțin la capitolul locuri de muncă. Primarul Ion Vlădulescu are o veste cât se poate de bună, 500 de noi locuri de muncă vor apărea în acest an și este doar începutul.
“Încercăm să dezvoltăm localitate, cât mai mulți cetățeni trebuie să fie mulțumiți pentru ceea ce relizăm noi, vor fi multe investiții în acest an. Încercăm în primul rând să dezvoltăm infrastructura din comuna Budești. Avem lucrări începute în anul trecut și vom începe și alte investiții. Trebuie să aducem cât mai multe finanțări pe proiecte în așa fel încât condiţiile de trai să fie mult mai bune ca în trecut. E nevoie de cât mai mulți bani pe fonduri europene, dar vom apela și la fonduri de la guvern sau de la Consiliul Județean. La Budești am creat multe locuri de muncă și vorbesc acum de mii de locuri de muncă. Acest lucru este benefic și pentru noi, dar și pentru județul Vâlcea. Pe de altă parte, degeaba aducem și atragem noi investitori dacă nu putem să beneficiem în totalitate de resursele de care ei, conform legii, le pun la dispoziție. Și în acest moment unul din dezvoltatorii importanți, Faurecia, extinde capacitatea de producție. Asta înseamnă alte 4 sau 500 de locuri noi de muncă. Sunt sigur că acest dezvoltator va construi o altă unitatea de producție în acest an sau anul viitor. Noi trebuie să le creăm infrastructura necesară pentru a se dezvolta. Veți vedea că în viitor vom fi un pol important, și de aceste locuri de muncă beneficiază șși alte localități, nu doar noi. Se transportă muncitori și de la 50 de kilometri distanță de Budești. Multe firme au creat această posibilitate de transport. Este un lucru extraordinar, și de asta îi solicit domnului președinte al Consiliului Județean să ne acorde ajutorul legal necerar pentru dezvoltarea infrastructurii. Vorbim de o zonă industrală unde nu era nimic, erau terenuri agricole fără drumuri, fără apă, fără celelalte facilități”, spune Ion Vlădulescu, primarul comunei Vlădești.