Grigore Crăciunescu cere încă o parcare în Parcul Zăvoi
În sedința de azi, 26 aprilie , a consiliului municipal Râmnicu Vâlcea, consilierul liberal Grigore Crăciunescu i/a solicitat primarului Mircia Gutău să intreprindă demersurile necesare pentru a achiziționa terenul de la a doua intrare de pe Știrbei Vodă în parc pentru a amenaja o intrare și o parcare modernă a primăriei și pentru a moderniza zona, ţinând cont că în această perioadă se află în reabilitare tronsonul de stradă care face legătura din strada Carol I cu Parcul Zăvoi.
Edilul Râmnicului susține că a purtat discuții cu proprietarii terenului numai că aceștia solicită o sumă foarte mare. “În mandatul trecut consiliul local a aprobat construirea unei clădiri moderne cu mai multe etaje exact lîngă parcare. Aceasta clădire a dus automat la creșterea preșului în zonă pe metru pătrat. Aprobarea trebuia dată după achiziționarea de către primărie a terenului”, a susținut Mircia Gutău. (T.G.)