Handbal feminin: Cupa României Vâlcea, din nou în Europa după 5 ani!
Handbalistele de la HCM Râmnicu Vâlcea au jucat pentru prima dată în istorie în finala Cupei României. Elevele lui Gheorghe Sbora au avut parte de cel mai puternic adversar posibil, campioana en-titre, CSM București și au sperat să furnizeze marea surpriză.
Vâlcencele au început curajos partida, s-au apărat bine și au condus pe tabelă pentru prima dată. Din păcate a fost și singura dată. Fără să apese pe accelerație, bucureștencele au demonstrat că au valoare superioară și nu au mai cedat avantajul până la final. La pauză a fost 15-10 pentru echipa antrenată de Per Johansson. Delegația vâlceană, dar și galeria deplasată din Râmnic au sperat într-o răsturnare spectaculoasă a scorului de pe tabelă sau măcar la o finală care să se decidă în prelungiri. Nu a fost cazul din păcate și bucureștencele au continuat să domine. Și HCM a jucat bine și de multe ori s-a ridicat la valoarea adversarelor, dar nu le-a pus acestora în pericol victoria. S-a terminat 29-22 în Sala Sporturilor Olimpia din Ploieşti și echipa din Capitală face din nou eventul pentru că este greu de crezut că mai poate avea probleme reale în campionat.
CSM Bucureşti a aliniat următoarele jucătoare: Grubisic, Ungureanu – portari, Hagman 5 goluri, Kurtovic 5, Cristina Neagu 4, Frafjord 3, Curea 3, Jorgensen 3, Gullden 2, Niombla 2, Bazaliu 1, Manea 1, Udriştioiu, Jacobsen, Ayglon Saurina, Lobaci. Pentru HCM au marcat: Glibko – 10, Vasileuskaya – 4, Gavrilă – 4, Florica – 2, Lopez – 1, Badea – 1. (G.C.)