FOTO Primăria Vlădeşti – gazdă pentru o tabără unică

Administraţia din Vlădeşti a adus în comună meşteri din Maramureş care deţin ştiinţa încondeierii ouălelor. Este prima ediţia a unei tabere pe care primarul Adrian Cosac vrea să o facă annual, înaintea sărbătorilor pascale. Acţiunea la care participă zilnic 60 de copii din comună se desfăşoară în cadrul Mânăstirii “Sfântul Nectarie” Vlădești.


“Copiii, elevi ai Școlii Gimnaziale “Grigore Mihăescu” Vlădești, precum și alți interesați, vor învăța meșteșugul încondeierii ouălor de la specialiști veniți tocmai din zona Maramureșului. Prin organizarea acestei activități în preajma Sărbătorilor Pascale, dorim să implicăm cât mai mulți tineri în păstrarea și ducerea mai departe a acestor datini. Tabăra se va încheia pe data de 31 martie. Cele mai frumoase ouă încondeiate în cadrul acestei tabere, vor fi expuse la Căminul Cultural Vlădești și vor putea si admirate în prima săptămână după Sărbătorile Pascale”, spune edilul care a încurajat multe şcoli din Vâlcea, dar şi două din Capitalîă să trimită elevi în Vlădeşti în perioada “Săptămâna altfel” pentru a învăţa de la meşterii olari din Vlădeşti cum se fabrică o farfurie din lut! (T.G.)