FOTO/VIDEO “ŞCOALA ALTFEL” la ISU Vâlcea! Pompierii vâlceni au deschis porţile pentru sute de copii
Astăzi structurile de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al Județului Vâlcea au fost vizitate de sute de copii.
În perioadele: 16.10-19.12.2017, 15.01-30.01.2018, 12.02-27.03.2018 şi 16.04-15.05.2017, în fiecare zi de marţi, în intervalul orar 09.00 – 12.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea și-a deschis și îşi va deschide porţile cu ocazia desfăşurării programului educaţional „Şcoala altfel”, program în cadrul căruia elevii au aflat și pot să afle ce înseamnă să fii pompier. Copii au vizitat și vor putea vizita atât unitatea de pompieri din Rm. Vâlcea – Strada Decebal nr. 7, cât şi subunităţile din: Drăgăşani – strada Nucilor nr.1, Brezoi, Govora, Grădiştea, Horezu şi Măciuca. Accesul copiilor în subunităţi s-a făcut și se va face cu însoţitor (cadru didactic), care va fi legitimat la intrare.
S-a prezentat și se vor prezenta: tehnica de intervenție, tehnici de acordare a primului ajutor calificat şi informaţii despre modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă, iar doritorii pot să folosească o parte din dotarea inspectoratului sub îndrumarea personalului specializat. Totodată, aceştia au primit și vor primi materiale informative din cadrul campaniilor naţionale: „RISC – Renunţă!Improvizaţiile sunt Catastrofale!” şi „Nu tremur la cutremur”. În acelaşi timp, elevii pot obţine informaţii privind paşii ce trebuie urmaţi pentru a deveni pompieri. Informaţiile ne-au fost furnizate de purtător de cuvânt Octavian Fulger.