FOTO/VIDEO Gravidă la 13 ani! Tânărul alături de care trăiește în concubinaj riscă închisoarea de la trei la zece ani
Încă un caz mai puțin obișnuit la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea. O minoră în vârstă de 13 ani, de etnie romă, s-a prezentat la un control pentru că se simțea rău, iar medicii care au consultat-o au constatat că este gravidă. Reprezentanții Spitalului Județen de Urgență Vâlcea au anunțat poliția care a deschis un dosar pentru săvârșirea infraciunii de act sexual cu un minor. Din informațiile furnizate de Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea, minora trăiește în concubinaj cu un tânăr în vârstă de 21 de ani, rom și el.
Relația este acceptată de ambele familii, dar cercetările în acest caz continuă. Pe de altă parte, reprezentanții spitalului spun că se confruntă des cu astfel de cazuri. “Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată de către Spitajul Județean de Urgență cu privire la faptul că o minoră de 13 ani din Bujoreni s-a prezentat la Maternitate pentru că îi era rău și este gravidă. S-a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de relații sexuale cu un minor. Se pare că minora trăiește în concubinaj cu un tânăr de 21 de ani. Situația este cunoscută și acceptată de familie, dar cercetările vor continua”, spune Sandra Dăscălete, purtător de cuvând IPJ Vâlcea.
“Parcă ar fi prima gravidă de 13 ani. Parcă ar fi spionii ruși. Sunt cazuri obișnuite la etnia romă. Am anunțat poliția pentru că este minoră, aceasta este procedura. O să fie monitorizată și o să meargă sarcina bine și o să nască probabil”, completează George Brânzan, director medical SJU Vâlcea. Pe de altă parte, reprezentanții romilor din Vâlcea spun că relațiile sexuale timpurii și chiar nașterile la vârste fragede sunt obișnuite în comunitatea din care fac parte.
“Să vă spun adevărul, noi romii i-am copiat pe români care practicau această căsătorie timpurie. La noi de regulă fata de 12 ani se logodește deja la 12 ani, apoi își întemeiază o familie. La noi nu există noțiunea de divorț, de despărțire. De fapt la noi se fac rar căsătorii oficiale, noi nu stăm în niște acte. La noi este respectul familiei, se despart cupluri foarte rar. Într-o familie de romi copiii se fac foarte repede, sufletul familiei sunt copiii. Ca o concluzie, nu este o surpriză că acea fată are 13 ani și este deja gravidă. Personal cred că vârsta trebuie să fie mai mare, însă, trebuie să lucrăm la mentalitate”, ne-a declarat Alexandru Diamant, președinte Partida Romilor Pro Europa.
“Noi ne păstrăm tradițiile. Băiatul plătește fata pentru a garanta că sunt serioși și vor o familie. Este important să se facă copiii de la vârstă fragedă, atunci ies sănătoși. Și, hai să fim serioși, și româncele nu mai sunt ca pe vremuri, nu mai sunt virgine multe la 14, 15 ani”, completează Gabriel Vâlceanu, vicepreședinte Partida Romilor Pro Europa.
Dacă o să fie găsit vinovat, tânărul de 21 de ani riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Tânăra de 13 ani va fi monitorizată de medicii de la Maternitatea Vâlcea pentru a avea o naştere fără probleme.