Băcăoanu și Florica – în teren contra Rusiei
HAndbalistele HCM-ului, RALUCA BĂCĂOANU (2 goluri) și CRISTINA FLORICA (1 gol) au contribuit la victoria naționalei de senioare, scor 26-25 cu Rusia, în etapa a 4-a din grupa preliminară pentru calificarea la Campionatul European de handbal feminin.
În clasamentul grupei a patra, România a acumulat şase puncte şi a revenit pe primul loc, la egalitate cu Austria, care are golaveraj inferior şi se află pe poziţia secundă. Rusia ocupă locul al treilea, cu patru puncte, iar Portugalia este ultima în grupă, după ce a pierdut toate cele patru meciuri disputate până acum. În penultimul meci, România se va deplasa în Austria, echipă pe care o va întâlni pe 30 mai, pentru ca în ultima rundă, selecţionata pregătită de Ambros Martin să primească vizita Portugaliei, pe 2 iunie. La Campionatul European din Franţa, programat în perioada 29 noiembrie – 16 decembrie 2018, se califică primele două formaţii din fiecare dintre cele şapte grupe şi cea mai bună ocupantă a locului trei.