“Conflictul Liceelor”, susţinut de Primăria Râmnicu Vâlcea

A devenit un model în România de confruntare sportiv artistică între adolescenţi. Este cel mai important concurs de dans destinat strict elevilor de liceu. Juriul este format din foşti concurenţi ai liceelor din municipiu. În fiecare an, de 11 ani, liceele din Vâlcea se confruntă într-un concurs de dans în care majoritatea echipelor îşi creează singure costumaţia şi coregrafia.


Este o muncă imensă, cu multe, foarte multe ore de antrenament. Echipele nu au un număr fix de membrii, iar numărul fetelor este deseori diferit de cel al băieţilor deoarece băieţii se înscriu mai greu în această confruntare. Majoritatea membrilor echipelor sunt din clasele 11-12, dar uneori mai acced şi “boboci”. Competiţia a devenit mai atractivă de la an la an şi strânge, în weekend, o audienţă impresionantă în locaţia în care se desfăşoară.
Pe lângă galeriile echipelor care se confruntă direct, într-un duel care merită mereu aplauze, vin la acest concurs cadre didactice, părinţi, elevii de la alte licee. În pauze se ascultă multă muzică bună şi multă muzică românească. Este o altfel de relaxare, este un eveniment deschis, elegant, un gen de acţiune care determină adolescenţii să înţeleagă ce înseamnă coregrafie, muzică, dans, gimnastică, stil, frumuseţe, echipă, solidaritate.
În acest an, “Conflictul Liceelor” este sponsorizat şi de Primăria Râmnicu Vâlcea. Alţi sponsori sunt Restaurante OK, Cofetăria Oana, Boromir.
Administraţia oraşului a realizat că educaţia adolecenţilor este importantă, că este bine ca elevii de liceu să petreacă elegant şi între ei o seară într-un cadru organizat, securizat în care să înveţe ce înseamnă competiţia artistică şi distracţia moderată şi civilizată.


La Gala Laureaţilor, ce a avut loc sâmbătă, 10 martie, în Club TAO, am putut vedea sute de tineri îmbrăcaţi eleganţi, frumoşi, energici, dansând, cântând şi susţinându-şi echipele preferate.
Prezenţa unor reprezentanţi ai autorităţilor şi a unor cadre didactice dă importanţă evenimentului.
În acest an, conform tragerii la sorţii, vor avea loc următoarele confruntări:
17 Martie: Liceul de Arte “Victor Giuleanu” – Colegiul Ferdinand
24 Martie: Colegiul “Energetic” – Colegiul “Matei Basarab”
31 Martie: Liceul Economic – Colegiul Forestier
14 Aprilie: Colegiul “Mircea cel Bătrân”- Liceul Brâncoveanu
21 Aprilie: Liceul Sanitar – Colegiul Al. Lahovari
În 28 aprilie va avea loc o confruntare intermediară. Semifinalele vor avea loc în 5 şi 26 mai, iar marea finală în 9 iunie.


“Totul sau Nimic” scrie pe afişul realizat de organizatori, iar concursul nu are decât un premiu: 1500 de euro va primi echipa câştigătoare. Peste 10 mii de aprecieri are pagina de facebook a evenimentului.
Le dorim mult succes echipelor de dansatori şi le asigurăm că aplauzele ce le primesc sunt mult mai importante decât clasamentul final. (T.G.)

Sursa FOTO Facebook Conflictul Liceelor