Deputatul Daniela Oteşanu – Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

Pe site-ul oficial al Camerei Deputaților (www.cdep.ro) a fost publicată Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, propunere pe care o susţine şi deputatul social-democrat Daniela Oteşanu.

Această propunere face referire la separarea carierei judecătorului de cea a procurorului, aceștia neputând interveni unii în cariera altora și se reiterează independența și imparțialitatea magistraților: „Judecătorii și procurorii trebuie atât să fie, cât și să apară, ca fiind independenți unii de ceilalți”.
De asemenea se aduc unele modificări privind Admiterea la INM.
Concursul de admitere se organizează anual la data și locul stabilite de Institutul Național al Magistraturii, cu aprobarea Consiliului Superior al Magistraturii. CSM prin secțiile corespunzătoare stabilește, în fiecare an, numărul de cursanți, separat, pentru judecători și procurori, în funcție de posturile de judecători și procurori vacante, precum și de cele care vor fi înființate.
După publicarea acestor date, se verifică îndeplinirea condiției bunei reputații și a condiției de a fi apt din punct de
vedere psihologic și medical pentru exercitarea funcției, pentru persoanele care își exprimă intenția de a participa la concurs. În vederea evaluării psihologice, persoana interesată plătește o taxă al cărei cuantum se stabilește prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii.
Condiția de a fi apt din punct de vedere medical se dovedește prin certificat medical eliberat de un medic specializat în medicina muncii, la cererea fiecărui candidat.
Calificativul «admis» obținut la evaluarea psihologică este valabil și la concursurile de admitere la Institutul Național al Magistraturii sau de admitere în magistratură organizate ulterior, dacăde la data evaluării psihologice și până la data publicării anunțului de organizare a concursului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, nu au trecut mai mult de 2 ani.
Rezultatele concursului se afișează la sediul Institutului Național al Magistraturii și se publică pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii și pe cea a Institutului Național al Magistraturii”.
O altă modificare propusă prevede faptul că durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de
justiție va fi de 4 ani.