Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea organizează simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a

În perioada 5-7 martie 2018 Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea organizează simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) și sunt așteptați să participe un număr de 3234 elevi.

Calendarul simulării EN VIII 2018 are următoarea configurație: 5 martie – Limba și literatura română, 6 martie – Matematică și 7 martie – Limba și literatura maternă. Comunicarea rezultatelor este prevăzută pentru data de 16 martie. Conform metodologiei în vigoare, probele încep luni la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Subiectele sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro. Corectarea lucrărilor va fi realizată de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea în baza unor bareme stabilite la nivel naţional.
“Atragem atenția asupra faptului că notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați. În același timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare”, ne precizează prof. Andra Bică, inspector general al ISJ Vâlcea.