FOTO/VIDEO Transalpina Ski Resort, redeschisă! După două luni de bâlbâială din partea administrației locale de la Voineasa, cel mai mare domeniu schiabil din România îi așteaptă din nou pe iubitorii sporturilor de iarnă
După mai bine de două luni de bâjbâială din partea autorității locale din Voineasa, la Transalpina Ski Resort se anunță primul weekend plin de distractie din acest sezon. Sute de turisti au luat cu asalt zona din nordul județului Vâlcea pentru a se bucura de redeschiderea celui mai mare domeniu schiabil din România.
Ca la noi la nimeni! Pârtia Transalpina Ski Resort a stat închisă mai bine de două luni pentru că administrația locală a organizat târziu o licitație pe SEAP pentru concesionarea domeniului schiabil de la Obârșia Lotrului. Nu s-a prezentat nimeni, eventualii investitori fiind speriați de redevența cerută, 250.000 euro pe sezon și de plata impozitelor pe clădiri. Până la urmă s-a ajuns la soluția de negociere directă cu firma care a administrat cel mai mare domeniu schiabil din România și în cei cinci ani de activitate. Pârtia a fost redeschisă azi, spre bucuria pasionaților sporturilor de iarnă veniți din toate colțurile țării, dar și a comercianților care au mici afaceri în zonă. “Este de departe cea mai bună pârtie din România. Zăpada este impecabilă. Mai este nevoie de un drum de acces mai bun și de un restaurant sus, unde să putem să servim și noi o mâncare caldă. În rest, totul este perfect. Normal că este păcat că a stat închisă până acum. Probabil că au fost interese la mijloc. Poate că a venit un telefon de la București, că ar fi bine să stea închisă această pârtie pentru a se face profit pe altele din România…”, spun turiștii.
“Mai bine mai târziu decât niciodată”
Reprezentanții firmei care administrează pârtia încă nu au făcut calculele pierderilor cauzate de cele două luni de sezon de activitate și speră ca timpul să-i ajute și pârtia să fie practicabilă măcar trei luni de acum încolo. Siguranța turiștilor este asigurată de reprezentanți al Jandarmeriei Vâlcea și a serviciului de Salvamont. “E foarte bine și acum, ne simțim extraordonar. Avem deja foarte mulți prieteni ai pârtiei pe pârtie, de la prima oră. Uite că și soarele este alături de noi. Avem muzică, lume frumoasă și totul este bine. În cea mai bună variantă se poate schia liniștit până la jumătatea lunii mai. Nu ne putem compara cu anii trecuți pentru că de regulă cea mai mare parte de turiști vin în a doua parte a lunii decembrie și în luna ianuarie. Am ratat startul, dar asta este… Să sperăm că am găsit suficientă înțelepciune în noi și că am învățat fiecare dintre noi din lecția din acest an”, ne-a declarat Ramona Fodor, reprezentant firmă care administrează pârtia.
“O să fie zilnic zilnic o echipă în cursul săptămânii, sâmbăta și duminica vom suplimenta efectivul. Le recomandăm turiștilor să respecte regulile de pe pârtie, să nu meargă în afara perimetrului pentru că se expun la pericole mari, inclusiv la avalanșe. Pârtia arată foarte bine și sunt convins că la finalul acestei săptămâni vor veni și mai mulți turiști”, completează Mircea Lera, director Salvamont Vâlcea.
Domeniul schiabil Ski Resort Transalpina este format din 7 pârtii omologate, cumulând 9 km, întinse pe o suprafață de peste 30 de hectare. Cea mai înaltă altitudine a unei cote de plecare se afla la 1974 m, iar cea mai joasă se află la stația de îmbarcare telegondolă – 1320 m.
Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning