Deputatul PNL Cristian Buican: “Guvernul PSD lasă cu ochii în soare sinistraţii de la Alunu”
Prin intermediul unui răspuns la una din interpelările deputatului Cristian Buican adresată Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, reprezentanţii PSD de la nivel guvernamental anunţă oficial că se spală pe mâini în privinţa acordării despăgubirilor celor 8 familii sinistrate de la Alunu.
Astfel, conform răspunsului oficial semnat de domnul Viceprim-Ministru, Paul Stănescu, ”nu există temei legal care să permită alocarea unor sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru plata despăgubirilor familiilor afectate de alunecarea haldei de steril din pct. Gropile, sat Alunu, comuna Alunu, judeţul Vâlcea”. De asemenea, din răspunsul oficial primit de la MDRAPFE reiese şi faptul că o parte din vină o au şi autorităţile administraţiei publice judeţene, care în conformitate cu prevederile Legii nr. 575/2001 care erau obligate ”ca în termen de 3 ani de la adoptarea Legii (respectiv 2004), să identifice în detaliu, să delimiteze geografic şi să declare zonele de risc natural de pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, cuprinse în anexele nr. 5-7 şi să constituie bănci de date informatizate privind aceste zone, care vor fi reactualizate periodic şi integrate în sistemul naţional monitorizare şi să instituie măsuri specifice privind prevenirea şi atenuarea riscurilor, realizarea construcţiilor şi utilizarea terenurilor, constituind totodată şi baza întocmirii planurilor de protecţie şi intervenţie împotriva dezastrelor”.
Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, consideră că atitudinea reprezentanţilor guvernamentali ai PSD este una reprobabilă şi îi acuză public pe conducătorii Consiliului Judeţean Vâlcea şi ai Instituţiei Prefectului Judeţului Vâlcea de minciună şi demagogie. Mai mult decât atât, faptul că mai bine de 6 luni de zile, responsabilii judeţeni de la CJ şi Prefectură i-au minţit pe reprezentanţii celor 8 familii sinistrate că Guvernul va aloca sumele necesare acordării despăgubirilor demonstrează cinismul de care dau dovadă cei de la PSD.
Ţinând cont de răspunsul negativ al factorilor guvernamentali privind acordarea despăgubirilor celor 8 familii afectate şi de demagogia de care dau dovada reprezentanţii PSD de la nivelul judeţului Vâlcea, parlamentarul liberal Cristian Buican este de părere că doar magistraţii pot obliga vinovaţii alunecării haldei de steril la plata despăgubirilor, în condiţiile în care, în acelaşi oficial de la MDRAPFE se menţionează faptul că ”doar în cazul în care prin decizia instanţei cu privire la stabilirea responsabililor pentru acordarea despăgubirilor plată acestora revine autorităţilor administraţiei publice locale, se poate solicita intervenţia Guvernului (…)”.
Deputatul Cristian Buican îşi exprimă regretul faţă de situaţia imposibilă în care se găsesc cele 8 familii care s-au trezit în situaţia de a-şi pierde agoniseala de-o viaţă în urma alunecării haldei de steril de la Alunu şi face un apel la reprezentanţii PSD din fruntea judeţului Vâlcea să renunţe la cinism şi minciună în acest caz şi să se lupte cu toate forţele pentru rezolvarea situaţiei şi acordarea despăgubirilor la care sunt îndreptăţite cele 8 familii sinistrate.