El este cel care a vandalizat zidurile Catedralei din Ostroveni
În noaptea de 19 decembrie, puţin înainte de ora 24.00, patrula Poliţiei Locale din zona Ostroveni l-a surprins pe C. Iustin Claudiu, de 36 de ani, pe str. Nicolae Iorga, în timp ce scria, cu ajutorul a două spray-uri cu vopsea roşie şi neagră şi folosindu-se de o scară metalică cu lungimea de 2 m, diferite texte pe blocul A17/1.
Chestionat asupra faptelor sale, acesta a recunoscut că este autorul şi al inscripţiilor de pe Catedrala ”Înălţarea Domnului” din Ostroveni, dar şi de pe alte clădiri din oraş. Poliţiştii locali l-au condus pe suspect la sediul lor unde a fost amendat cu suma de 500 de lei pentru abateri la Legea nr. 61/1991, ulterior fiind eliberat. După doar o oră şi jumătate, aceeaşi persoană a fost surprinsă de o altă patrulă a Poliţiei Locale făcând acelaşi lucru în exact acelaşi loc din cartierul Ostroveni, motivând că poliţiştii locali care l-au ridicat prima dată nu l-au lăsat să îşi termine mesajul care era, astfel, lipsit de înţeles. Cu această nouă ocazie, C. Iustin Claudiu a fost amendat încă o dată cu suma de 500 lei, iar la acest moment sunt în derulare demersuri pentru stabilirea discernământului acestuia.