FOTO/VIDEO Miracol pentru Daniela! Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Vâlcea, alături de Clubul Rotary şi Asociaţia “Mămici din Vâlcea” au organizat o acțiune de strângere de fonduri pentru o copilă care are mare nevoie de ajutor
Seară plină de emoții la Galeriile de Arta Artex din Râmnicu Vâlcea. Fundația “Mămici din Vâlcea”, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici și Clubul Rotary au organizat o acțiune de strângere de fonduri pentru ajutarea unei fetițe grav bolnave.
Daniela Oncescu are nouă ani și a fost diagnosticată cu o boală gravă, ciroza hepatica avansată și are nevoie urgentă de tratament la o clinică specializată din Franța. Costurile tratamentului se ridică la aproximativ 100.000 de euro, sumă de care familia micuței nu dispune. De acest caz au aflat reprezentanții Fundației “Mămici din Vâlcea” care au organizat o serie de acțiuni caritabile pentru strângere de fonduri. Una dintre ele a avut loc la Galeriile de Artă. Artiști plastici din Vâlcea au donat tablouri care au fost scoase la licitație, lucru câte s-a întâmplat și cu operele unei micuțe de la Liceul de Artă. “Daniela are nouă anișori și a fost diagnosticată cu o boală gravă, mult pea avansată pentru a se pune problema unui transplant. Singura soluție este un tratament la o clinică din Franța care este destul de costisitor. Noi suntem azi aici pentru a o ajuta. Eu sunt foarte optimistă, cu siguranță o să reușim”, ne-a declarat Denisa Matei, președinte Fundația “Mămici din Vâlcea”.
“Nu se știe, încă, valoarea totală a costurilor pentru tratament, s-au vehiculat mai multe sume. Știm doar această sumă este una foarte mare. Încercăm să mobilizăm oamnii importanși din oraș, să-i redăm copilăria. Mama fetiței a reușit până acum cu ajutorul colegilor, să strângă undeva la 10.000 de euro, bani care vor fi folosiți pentru a merge în Franșa pentru diagnosticare. Costă 7500 de euro, apoi se va afla care este suma finală”, completează Suzana Stamatie, membru Fundația “Mămici din Vâlcea”.
La eveniment au participat și membrii de seamă ai Clubului Rotary. La finalul evenimentului s-a strâns suma de 13.000 RON și 300 Euro, un început pentru salvarea unei vieți. “Eu sunt un optimist incurabil. Nădăjduiesc că prin efortul colectiv se va colecta suma necesară și direcționată către nobilul gest de a salva viața unui copil. Cluburile Rotary sunt mobilizate pentru acest proiect. Noi ne implicăm în comunități pe șase mari arii de focusare pe care Rotary le are în vedere. Unul din acestea este sănătata mamei și a copilului. Ne implicăm în educație, învățământ cultură dar și în probleme care se referă la mediu”, spune Emilian Sopoian, Guvernator Rotary România.
“Pentru viața unui om 100.000 de euro nu înseamnă nimic. Noi credem că trebuie să ne implicăm în astfel de acțiuni, să salvăm vieți. De asta ne aflăm aici și ne propunem să facem și alte acțiuni. Copilul este al nostru al Râmnicului, putem face mai mult și vom face, cu siguranță”, completează Mădălin Mihai, președinte Rotary Vâlcea. Evenimentele caritabile pentru strângerea de fonduri vor continua la Râmnicu Vâlcea, următorul eveniment fiind organizat pe 14 decembrie, la Biblioteca Județeană “Antim Ivireanu”. Cei care doresc să doneze bani pentru sprijinirea micuței Daniela o pot face în contul RO29BRDE390SV52743343900.
Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning