Campania „Dăruiește un pic de soare, nu totală nepăsare” susţinută de Asociația „MicNews” continuă în perioada sărbătorilor de iarnă
Bătrânii internați în centrele speciale din București, dar și de cei care trăiesc singuri și lipsiți de ajutor, precum și de copiii aflați în centrele de plasament și familiile cu situații materiale precare, pentru care umplerea unei mese de Crăciun, cu toate cele de cuviință presupune un efort material pe care nu și-l pot permite, au parte de bucurii în această lună, din partea Asociaţiei „MicNews”.
Evenimentul va avea loc în data de 20 decembrie, ora 13:00, la Căminul de bătrâni din București. Darurile oferite constau în alimente și haine pentru bătrânii din cămin dar și pentru familii defavorizate pe care membri Asociației „MicNews” le-au cunoscut în munca de teren pe care o fac zi de zi. În urma mediatizării evenimentelor caritabile ale Asociației „MicNews”, s-au alăturat acțiunii persoane fizice și juridice, astfel că mai multe persoane se vor bucura de magia sărbătorilor de iarnă.
„Împreună cu Mihai Căldăraru, președintele „MicNews”, Marcu Viorel Andrei, Secretarul General, și cu voluntarii organizației, am mers să cumpărăm alimente și fructe pentru bătrâni. Am fost la supermaketul „Carffour” România, de unde am cumpărat 7 baxuri de ulei, 7 baxuri de zahăr, 7 baxuri de mălai, 7 baxuri de făină, fructe și dulciuri. Le mulțumim sponsorilor noștri: „Smith & Smith”, dnei Pocnetz Georgeta, Maria Trading SRL, și tuturor oamenilor care s-au alăturat inițiativei noastre”, a declarat vicepreședintele Asociației „MicNews”, Maria Voicu.