FOTO/VIDEO Expoziție de metale și tapiserie
Joi, 23 noiembrie, Râmnicu Vâlcea o să găzduiască decernarea premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România, eveniment transmis în direct de TVR 3 și TVR Craiova. Cu acest prilej, în orașul de la poalele Capelei se desfășoară mai multe evenimente.
Unul dintre ele este expoziția de metale și tapiserie, găzduită de galeriile de artă din Pasajul Cozia. La Râmnicu Vâlcea expun lucări de metal și tapiserie peste 40 de artiști plastici consacrați din România, care vor fi prezenți și la decernarea premiilor UAP de miercuri. În ceea ce privește lucrările din metal, ele sunt realizate după tehnici vechi care presupun sudare și nituire.
“În opinia mea, mereu Râmnicul a avut o importanță culturală. E drept că a fost și o perioadă în care a intrat într-un con de umbră. A fost un moment cheie, acela în care Gheorghe Dican a fost ales în funcția de vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Are multe idei și s-a impus colo, eu cred că este un fel de președinte executiv. În ultima vreme la noi au fost expoziții de mare valoare, artiști de mare valoare. La noi o să fie și area gală de decernare a premiilor UAP la Vâlcea, când a mai fost așa ceva la Râmnicu Vâlcea… Omul sfințește locul. Vedeți ce importantă este alegerea unui vâlcean sadea într-o astfel de funcție? E drept că este sprijinit și de autoritatea locală și atunci succesul este dublu”, ne-a declarat Sorin Zamfirescu, fost primar Râmnicu Vâlcea. “Avem o expoziție de metal, dar nu de bronz turnat că atunci veneau mulți. Ceea ce este specific, metalul bătut pe tehnici vechi, țigănește cum se spune. Este nevoie de multă muncă, inspirația este în sufletul fiecăruia. Dacă pasiunea te îndrumă, piesa iese de la sine”, completează artistul plastic Gheorghe Maftei, fiul fostului mare actor, Ernest Matei.
În ceea ce-l privește pe Gheorghe Dican, acesta spune că surprizele vor continua la Râmnicu Vâlcea: “Este o expoziție extrem de interesantă o combinație între tapiserie și metal. Astăzi facem primul pas pentru momentul important, Gala Premiilor UAP România. Salonul cuprinde peste 40 de artiști importanți. Am mai spus și la conferința de presă, este important să îți dorești să faci lucruri frumoase. Râmnicul o să fie gazda unor evenimente importante în viitor. Ne ajută și infrastructura, galeriile noastre, galeriile de la muzeu și bibliotecă, plus ceva privat. Avem un cadru foarte bun. Acesta este doar începutul, vom găzdui saloane naționale și internaționale de mare anvergură. Artiștii care vin aici sunt îndrăgostiți de aceste locuri pitorești”.
Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România se desfășoară anul acesta la Râmnicu Vâlcea. Evenimentul va avea loc joi, 23 noiembrie, si va fi transmis în direct de TVR 3 si TVR Craiova, de la orele 19.00.
Pentru orașul de la poalele Dealului Capela, este cel mai important eveniment organizat după Revoluție, alături de eclipsa din anul 1999 și Campionatul European de handbal feminin din 2.000.
Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning