VIDEO Polițist din Diculești, reținut de DNA
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus reţinerea, pentru o perioadă de 24 ore, şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Grigorescu Gheorghe, agent de poliţie în comuna vâlceană Diculești, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor continuate de luare de mită, abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, complicitate la furt de arbori de pe terenurile cu vegetaţie forestieră şi pentru săvârşirea a două infracţiuni de braconaj cinegetic.
La aceeaşi dată, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de alte persoane, un agent de poliție, doi funcționari silvici și o persoană fizică. Gheorghe Grigorescu Gheorghe, aflat în stare de reţinere, urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Procurorii spun că în perioada august – octombrie 2017, agenţii de poliţie din cadrul Posturilor de poliţie Valea Mare şi Diculeşti, respectiv Turică Dobrin Laurenţiu şi Grigorescu Gheorghe, dar şi angajaţii Ocolului Silvic Bălceşti, Gheorghe Gheorghe şi Gheorghe Constantin Laurenţiu , cu ajutorul altor persoane fără calitate specială ori în scopul favorizării acestora, inclusiv a inculpatului Munteanu Aurel Daniel, şi-au încălcat, în mod constant, atribuţiile de serviciu. În aceeaşi perioadă, agentul de poliţie Grigorescu Gheorghe – şeful Postului de Poliţie Diculeşti, a identificat personal, în mod constant, persoane care doreau să achiziţioneze material lemnos, în special pentru încălzirea locuinţei, fără documente legale, acesta fiind cunoscut ca o persoană care practic se ocupă de comerţul cu lemne. Sumele de bani reprezentând preţul lemnelor au fost încasate, în marea majoritate a cazurilor, chiar de către agentul de poliţie Gheorghe Grigorescu, acestea fiind remise către Aurel Daniel Munteanu.