FOTO/VIDEO Eroii nu se plâng, eroii se slăvesc! 149 de eroi sărbătoriţi la Vaideeni în cadru festiv

Timp de două zile în comuna vâlceană Vaideeni s-a desfășurat un eveniment de cinstire a eroilor din localitate în Războiul de Reîntregire a Neamului. Proiectul cultural “Eroii nu se plâng, eroii se slăvesc” este realizat de Fundaţia Vaideenii şi cofinanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale prin programul „Acces Centenar 2017”.


Punctul culminant al manifestărilor a fost o demonstrație de luptă făcută de voluntarii de la Asociaţia Tradiţia Militară, Asociaţia Culturală Tomis şi Asociaţia Deutsche Freikorp. În cadrul proiectului la Vaideeni au mai avut loc slujbe de pomenire, două expoziții, simpozioane, depuneri de coroane și momente artistice.


”Copiii vor învăța ceea ce trebuie, așa cum și noi am învățat” – Aristin Dumitrescu

Aristin Dumitrescu, președintele Fundației Vaideeni, este convins că proiectul este o reușită deplină și că elevii din localitate vor învăța să își cinstească eroii, așa cum și el a învățat la vreme potrivită: ”Proiectul nostru sper că o să fie o reușită. Poartă titlul “Eroii nu se plâng, eroii se slăvesc”, deși la acea vreme, după Primul Război Mondial, cei căzuți la datorie au fost plânși de mame, de tați, de bunici, uneori de copii, de prieteni, de rude. Fundația Vaideeni s-a ocupat de documentație. Am obținut finanțarea de la Ministerul Culturii, lucru pentru care țin să le mulțumesc pentru acest ajutor. Proiectul se va încheia pe 25 octombrie, atunci când trei autocare cu elevi, dar și cetăţeni ai comunei vor pleca la Alba Iulia și Mărășești, pentru o vizită pe care sigur nu o vor uita niciodată. Copiii sigur vor înțelege ceva din aceste manifestări, așa cum și noi am învățat la orele de istorie”.


”Puțini au șansa să prindă un astfel de Centenar” – Cătălin Sîiulescu

Cătălin Sîiulescu, vicepreședinte al Fundației Vaideeni și sufletul proiectului, este mândru că poate participa activ la Centenarul Marii Uniri: ”Este vorba despre contribuţia comunei Vaideeni la Primul Război Mondial şi la realizarea României Mari din 1918. Eu cred că ce facem aici este redescoperirea trecutului, de identitate, de revalorizare, de apartenență la comunitate. Sunt sigur că acești copii vor înțelege ceea ce trebuie. Ei participă activ și țin un minirecital. Puțini au șansa să prindă un Centenar de la un mare eveniment național, de la ceea ce înseamnă România. Se va merge și într-o excursie, la Alba Iulia, acolo unde s-a făcut România Mare”.


”Ei s-au sacrificat pentru ca nouă să ne fie mai bine” – Daniel Băluță

Daniel Băluță, primarul Comunei Vaideeni este un patriot desăvârșit. Și nu doar că este, face tot posibilul ca toți copiii din tinerii din localitate să iubească România și să-i cunoască adevărata istorie: ”Vreau să mulțumesc Ministerului Culturii pentru ajutor. Și la Vaideeni s-au suferit sacrifici mari și cred că eroii trebuie cinstiți așa cum trebuie. Ei sunt ce care s-au sacrificat pentru ca nouă tuturor să ne fie mai bine. Este semn de cinste și prețure, sentimente pe care le avem și noi și va trebui să le poarte și generațiile viitoare. Cu sprijinul cadrelor didactice, copiii sunt învățați să își iubească Patria, să iubească România”.


Copii frumoși la Vaideeni

Ca de fiecare dată când este o sărbătoare sau o zi deosebită, elevii de la Vaideeni au venit îmbrăcați în costume tradiționale.
”Sigur că acest proiect este unul benefic, mai ales că sunt mici, au multe de învăţat. De acum cresc cu această mândrie de români. Sunt elevi ai acestei şoli, ai acestei comune de unde au plecat multe nume mari”, ne-a declarat Camelia Glogoveanu, dascăl la Vaideeni.
Proiectul va continua cu un eveniment inedit pe data de 25 octombrie, atunci când elevi ai Şcolii Gimnaziale “Luca Solomon” din Comuna Vaideeni vor merge într-o excursie de o zi la Alba Iulia, locul unde la 1 decembrie 1918 Marea Adunare Națională a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român.

Primă zi, emoții și momente culturale

Prima zi a evenimentului a fost una emoționantă pentru toți cei care au participat, fie că au fost elevi, dascăli, oficialități locale sau județene sau oameni simpli. La Monumentul Eroilor din satul Izvorul Rece au fost depuse coroane, iar preotul paroh Nicolae Ureche a ținut o slujbă în memoria eroilor. Au urmau cuvântări pline de emoție susținute de profesorul Cătălin Sîiulescu, prof. dr. Filipciuc Ion despre Maiorul Anton Ionescu, profesorii Dana Emilia Burticioaia și Nicolae Dinescu. Au fost și două momente artistice care le-au descrețit frunțile celor prezenți, unul susținut de elevi din localitate, cântece și poezii și altul de profesorul Cosmin Bădiță. Ziua s-a încheiat cu depuneri de coroane la alte biserici din localitate.


Ziua de duminică, plină de evenimente

Cea mai importantă acţiune a avut loc însă duminică, 15 octombrie, când în Vaideeni a fost organizat, impecabil, un ceremonial de comemorare a celor 149 de eroi din localitate decedaţi în bătăliile din Primul Război Mondial. La acţiuni au participat un număr mare de locuitori din Vaideeni, majoritatea îmbrăcați în costume tradiționale, dar şi mulţi invitaţi.


Fundaţia Vaideenii a avut ca parteneri parohiile din comună, Şcoala „Luca Solomon, Muzeul Judeţean de Istorie şi Asociaţia Culturală „Moştenitorii”. Aceasta din urmă a organizat la sediul fundaţiei, dar şi pe zidurile din localitate o expoziţie fotografică care a fost dedicată Primului Război Mondial, intelectualilor de atunci ai comunei, şi eroilor şi familiilor acestora. La Monumentul Eroilor din centrul Vaideeniului s-a ţinut, la ora 12.00, o Slujbă religioasă de Pomenire a eroilor decedaţi în urmă cu 100 de ani la care au participat preoți cu mult har din Vâlcea: Ştefan Zară, Cristian Bănuţă, Nicolae Proteasa, şi preoţii parohi din satele comunei: Nicolae Ureche, Gheorghe Lepea, Emilian Balotă și Aron Lăzăroiu.


Preotul Ştefan Zară, consilier Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, a dat citire unui emoţionant mesaj transmis de IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
Jertfa dată de Vaideeni în Războiul de Reîntregire a Neamului este una impresionantă, 149 eroi căzuți pe câmpurile de luptă.
De la eveniment nu au lipsit și personalități marcante ale județului, în frunte cu prefectul Florian Marin căruia i-a fost dat onorul de o gardă de reconstituire a tradiţiei militare formată din membrii ai Asociaţiei Tradiţia Militară, Asociaţia Deutsche Freikorp şi Asociaţia Culturală Tomis îmbrăcaţi în uniforme ale armatei române din perioada războiului.


Fanfara elevilor din Vâlcea, recunoscută pe plan naţional grație locului I ocupat recent la Festivalul Fanfarelor din România, a încântat auditoriul cu melodii celebre patriotice.


Proiect serios, parteneri serioși

Proiectul inițiat și dezvoltat de Fundația Vaideeni este unul sută la sută reușit și grație unui număr mare de parteneri care și-au făcut datoria. Astfel, alături de conducerea fundației și a primăriei au fost: Şcoala Gimnazială „Luca Solomon” Vaideeni, Parohia Vaideeni 1, Parohia Vaideeni 2, Parohia Recea, Parohia Mariţa, Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale, Asociaţia Culturală „Moştenitorii” din Vaideeni, partener media Eveniment Valcean.
Proiectul cultural este finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.


Gabi Cîrjaliu
Traian Guminski
Video Gabi Henning