Fundaţia World Vision şi MSD România au organizat prima dezbatere privind asistenţa medicală „Echitatea serviciilor medicale pentru mama vulnerabilă din România”

București, 10 octombrie, 2017 – Proiectul “Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame”, cel mai amplu program de reducere a mortalității materne din ţara noastră, dezvoltat de Fundația World Vision a marcat săptămâna internaţională de sănătate maternă „Safe Motherhood” prin organizarea la Palatul Parlamentului a unei ample dezbateri privind asistenţa medicală comunitară în România, în contextul legislativ actual: „Echitatea serviciilor medicale pentru mama vulnerabilă din România”

Obiectivul principal al discuțiilor a fost identificarea rolului asistenţei medicale comunitare în dezvoltarea la nivel naţional a unor modele de intervenție medico-socio-educaţionale prin care să se asigure accesul la servicii de asistență medicală prenatală pentru toate femeile din comunități vulnerabile, pornind de la principiul că sănătatea maternă este un drept fundamental al omului. Temele au inclus şi responsabilitatea autorităţilor publice centrale şi locale în organizarea, funcţionarea şi finanţarea activităţii de asistenţă medicală comunitară, precum şi identificarea oportunităţilor de finanţare prin fonduri europene a centrelor comunitare şi a formării resurselor umane necesare asistenţei comunitare.
Evenimentul a fost deschis de Dr. Laszlo Attila, preşedintele Comisiei de Sănătate Publică din Senat şi de Doamna Consilier de stat în Administraţia Prezidenţială, Conf. Dr. Diana Păun, care au subliniat importanţa pe care sănătatea mamei şi copilului trebuie sa o aibă in politicile publice ale statului român.
Reprezentanta Ministerului Sănătatii, Doamna Director Lidia Onofrei, a prezentat stadiul actual al dezvoltării reţelei naţionale de asistenţă comunitară şi necesitatea colaborării între asistenta medicală comunitară, asistenta socială, mediatorii sanitari, reţeaua de asistenţă primară şi directţile de sănătate publică în abordarea cu succes a grupurilor vulnerabile din comunităţi şi, cu precădere, a gravidelor şi copiilor.
Cu acest prilej, Fundaţia World Vision a dat publicităţii rezultatele implementării proiectului „Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame” la 18 luni de la lansare şi a făcut recomandări bazate pe identificarea barierelor întâmpinate de femeile vulnerabile din mediul rural în accesarea serviciilor de asistenţă prenatală şi planificare familială.
• 6400 de femei din Vâlcea, Dolj şi Vaslui au fost informate în cadrul sesiunilor de educaţie susţinute de educatori comunitari despre sănătatea reproducerii, spaţierea optimă a naşterilor şi dreptul la îngrijiri medicale gratuite.
• Două aplicaţii mobile de tip sms alert privind calendarul ovulaţiei şi asistenţa prenatală au fost dezvoltate în cadrul proiectului pentru o mai bună informare şi educaţie a femeilor din mediile vulnerabile, fiind transmise 4000 de sms-uri pentru un număr de 450 de beneficiare.
• Un număr de 400 de gravide au fost monitorizate şi informate prin program, fiind consiliate şi sprijinite să acceseze serviciile de asistenţă prenatală;
• Doua cursuri de e-learning privind îngrijirea gravidelor pentru medicii de familie au fost dezvoltate pe platforma edu-cnsmf.ro, cursurile, accesibile gratuit până anul viitor, fiind creditate de Colegiul Medicilor din România.

“Acest proiect pilot a dezvoltat soluții integrate, cost-eficiente, inovative pentru informarea, educarea şi facilitarea accesului la servicii medicale a mamelor vulnerabile, aplicabile și la nivel naţional. Accesul la un pachet de servicii de asistență maternă trebuie să fie egal și echitabil pentru toate femeile, indiferent de statut sau situaţie financiară, iar barierele existente în prezent pot fi înlăturate prin alinierea politicilor de sănătate maternă la toate celelalte politici relevante”, a declarat Dr. Cornelia Scărlătescu Paraschiv, manager proiect “Mame pentru viață. Viață pentru mame”, World Vision România.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa doamnei Mary-Ann Etiebet, MD, director executiv al programului internaţional MSD for Mothers, care a declarat: “Am investit jumătate de milion de dolari în acest proiect pentru că ştim că vieţile acestor mame sunt de nepreţuit. Când o mamă moare, ceilalți copii ai ei sunt de zece ori mai mult expuși riscului de abandon școlar și, în cazul fetelor, riscului de sarcină în adolescenţă”.
La dezbatere au participat reprezentanţi ai Preşedintiei ,Parlamentului Romaniei, Ministerului Sănătăţii, DSP, Ministerului Muncii şi Justitiei Sociale, Ministerului Dezvoltării Regionale ,Administratiei Publice si Fondurilor Europene, SOGR, SNMF, INSMC, OAMGMAMR , Asociaţiei Primarilor din Comune, Asociaţiei Moaşelor Independente, primari, medici de familie, asistenti medicali comunitari din 6 judete, jurnalişti, ONG, specialişti.
În România una din cinci gravide nu a efectuat niciun examen medical înainte de naștere, iar rata mortalităţii materne este de peste două ori mai mare față de media UE-27, de trei ori mai mare decât în Slovacia, Slovenia și Bulgaria, de aproape şase ori mai mare decât în Italia și Spania şi de aproape zece ori mai mare decât în Austria şi Polonia. Una din 4 femei din mediul rural nu are asigurare de sănătate şi 1 din 10 gravide este minoră. În 2015 au fost raportate 26000 de sarcini la minore, numărul acestora fiind în creştere în mediul rural.
Rata mortalităţii în primul semestru din 2017 a crescut alarmant la 19,5 la 100000 de născuti vii, dubla fata de rata anului 2016, de 8,9 decese la 100000 de nascuti vii ceea ce indica o deficienţă majoră în asistenţă si monitorizarea gravidelor în Romania. (sursa INSMC)
Vă invităm să urmăriţi videoclipul prezentat in cadrul dezbaterii care exemplifica situaţia mamelor minore din mediul rural aici: https://www.youtube.com/watch?v=PPvRf-lMkm4